Politica

Mircea Geoană, studenților din Ploiești: Să ne gândim la UPG-TV

Invitat la deschiderea anului universitar la Ploieşti, la Universitatea Petrol-Gaze, Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a pledat pentru un model echilibrat de tranziție ecologică și a propus înființarea UPG-TV .

”Energia a fost şi va rămâne un factor esenţial al economiei, societăţii şi competiţiei geopolitice, a spus Geoană. Dependenţa de gazul rusesc a făcut Europa vulnerabilă şi şantajabilă. Această lecţie va trebui nu doar recunoscută, ci şi internalizată şi operaţionalizată la nivelul statelor NATO si UE. Voi, studenții de la UPG sunteți parte a unei tradiții universitare solide, reprezentați una dintre cele mai curajoase profesii și produceți cunoaștere într-un domeniu de care depinde viitorul omenirii: energia. Mă bucur să fiu aici în locul în care a fost infiinţată prima rafinărie de petrol din lume, acum 166 de ani”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Petrolul şi gazele – mize globale   

“Petrolul și gazele naturale, obiectele voastre de studiu, au ajuns în ultimul deceniu mize globale. Mai ales în ultimul an și jumătate, de când a început războiul din Ucraina și, odată cu el, lupta pentru reîmpărțirea zonelor de influență. Marile rezerve de hidrocarburi au ajuns să redeseneze geopolitica. Și, probabil, pentru următoarele două-trei decenii, petrolul și gazele naturale vor continua să fie sursa strategică a puterii, disputelor și bunăstării națiunilor.

Așa cum știți foarte bine, există o dezbatere aprinsă asupra combustibililor fosili. Cumva, teama de poluare, îngrijorările legate de criza climatică, pun profesia voastră în dificultate. După cărbune, petrolul și gazele sunt puse la îndoială ca surse de energie, în căutarea decarbonizării economiilor noastre. Sunt, în acest moment, în mijlocul discuției globale despre încălzirea globală. În același timp, sunt cele mai eficiente, mai versatile și mai căutate. Industriile, economiile, societățile nu pot trece încă la energia verde, fiindcă tehnologia nu oferă deocamdată o trecere ușoară. Pentru următorii 30-40 de ani, omenirea va continua să folosească hidrocarburi ca să se deplaseze, să se încălzească, să își lumineze locuințele, să trăiască mai confortabil”.

Tranziţia energetică – oportunitate, nu condamnare la şomaj

“Tranziția energetică nu ar trebui privită doar ca pe o obligație asumată de România la nivel european. Tranziția energetică este o oportunitate pentru schimbarea la față a sistemului energetic național astfel încât România să aibă energie mai multă, mai ieftină și mai curată. Ceea va însemna în ultimă instanță mai multă securitate pentru România, mai multă prosperitate și dezvoltare economică pentru români.

Tranziția energetică nu înseamnă automat o condamnare la șomaj a unor sectoare întregi ale economiei. Dimpotrivă, cu investiții inteligente, tranziția către o energie mai curată va genera locuri de muncă multe și bine plătite mai ales pentru generația tânără. Iar aici, rolul învățământului universitar este vital, pentru că o universitate precum cea a dumneavoastră are capacitatea de a pregăti tineri pentru provocările generate de tranziția energetică”.

Să ne gândim la o Universitate de Petrol, Gaze și Tehnologii Verzi

“Și tocmai aici începem să discutăm despre importanța profesiei voastre. Căci vouă, inginerilor de la Petrol și Gaze,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button