Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Unității Germane: ”Susținerea Germaniei în favoarea aderării României la spațiul Schengen, elocventă”
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unității Germane. Iată discursul său.
”Danke schön, Herr Botschafter, Frau Gebauer,
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor parlamentari din România și din Germania,
Excelențe,
Liebe Freunde,
Ich freue mich am Festakt anlässlich des 33. Jahrestags der Deutschen Einheit teilzunehmen und mit Ihnen bei diesem erfreulichen Anlass zusammen zu sein.
Der Fall der Berliner Mauer soll uns besonders heute, mit einem fürchterlichen Krieg in unserer Nachbarschaft, daran erinnern, dass die Europäische Union ein Projekt des Friedens und der Freiheit ist.
Wir brauchen jetzt mehr denn je Einigkeit in der Europäischen Union, um die vielen Herausforderungen vor denen wir stehen, erfolgreich zu bewältigen, sowohl innerhalb unserer Union, als auch außerhalb, wo wir mit dem brutalen Angriffskrieg Russlands auf die Ukraine und seinen verheerenden Folgen konfrontiert sind.
Doamnelor și domnilor,
Mă bucur să iau parte la ceremonia care marchează cea de-a 33-a aniversare a Unității Germane și să fiu împreună cu dumneavoastră cu această ocazie.
Căderea zidului Berlinului trebuie să ne amintească astăzi, când asistăm la un război teribil în vecinătatea noastră, că Uniunea Europeană este un proiect al păcii și al libertății.
Avem nevoie acum, mai mult decât oricând, de mai multă unitate în cadrul Uniunii Europene, pentru a gestiona cu succes numeroasele provocări, atât din interiorul Uniunii, cât și din afara acesteia, unde ne confruntăm cu războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și cu urmările sale nefaste.
Datorită șirului de evenimente istorice declanșate de căderea Zidului Berlinului, ne regăsim împreună, în Europa, români și germani, ca prieteni și parteneri europeni, dar și ca aliați în NATO. Împreună trebuie să acționăm în continuare, într-un mediu în continuă schimbare, pentru a ne proteja și promova valorile, precum și pentru a le proiecta în vecinătatea noastră și în afara acesteia.
Un proverb german spune că Prietenia este o plantă care trebuie udată des / Freundschaft ist eine Pflanze, die man oft gießen muss.
Mă bucur să confirm că anul acesta am udat cu prisosință planta prieteniei româno-germane, printr-un dialog politico-diplomatic dinamic, o cooperare economică și sectorială accentuată și prin consolidarea legăturilor interumane. Relația noastră de natură strategică este astăzi mai strânsă ca niciodată.
Am fost onorați de vizitele în România, anul acesta, ale Președintelui federal Frank-Walter Steinmeier, Cancelarului federal Olaf Scholz și Prim-ministrului landului Bavaria, Markus Söder. Mi-a făcut plăcere, totodată, să particip în vara aceasta, la Düsseldorf și Frankfurt, la ceremoniile în cadrul cărora am fost onorat să primesc Premiul Civic German și Premiul Franz Werfel pentru Drepturile Omului.
Comunitatea românească din Germania și comunitatea etnicilor germani din România acționează ca un liant între societățile și popoarele noastre, având o contribuție semnificativă la dezvoltarea și modernizarea României.