Pe piaţa muncii bate uşor vântul recesiunii: Fluctuaţiile de personal se mai reduc, pretenţiile salariale devin mai rezonabile, iar angajaţii nu prea vor sa-şi schimbe aşa uşor jobul şi să rişte sa meargă intr-o alta companie, pentru că nu ştiu peste ce dau şi cum vor fi vremurile
Pe piaţa muncii de middle management începe să se simtă un uşor vânt de recesiune. Încă nu s-a ajuns la criză. Adică angajaţii nu mai au o dorinţă aşa de mare să îşi schimbe jobul, aşa că fluctuaţia de personal s-a mai redus. Dacă acum câteva luni toată lumea se uita după ofertele noi care apar în piaţă, acum toţi sunt mai reticenţi în a schimba jobul. Piaţa muncii nu mai este aşa de generoasă, iar angajaţii au devenit mai rezonabili: nu mai bat cu pumnul în masă, nu mai ameninţă că pleacă pentru că au primit o ofertă mai mare de la altcineva şi chiar nu îşi mai arată nemulţumirea că nu sunt majorări salariale sau dacă sunt, de ce sunt atât de mici.
Fiecare se uită în jur şi vede că piaţa este altfel faţă de începutul anului. Vânzările stagnează, asta dacă nu chiar se reduc, puterea de cumpărare a clienţilor este mai redusă, businessurile nu mai cresc, iar economia per ansamblu pierde din viteza de creştere. Companiile încep să îşi refacă bugetele, se uită pe organigrame, au pus investiţiile pe hold sau chiar le-au tăiat, nu mai fac angajări. Fiecare trebuie să se descurce cu ce are pentru că nu va primi oameni în plus.
Directorii de HR văd cum plecările au început să se mai reducă, fluctuaţia de personal a scăzut, iar e-mailurile cu cereri de majorări salariale s-au mai rărit.
Headhunterii spun că piaţa se contractă, atât la nivelul cererii, cât şi al ofertei. Numărul de posturi vacante, scoase la concurs, s-a mai redus. La polul opus, candidaţii, cei care sunt căutaţi pentru o anumită poziţie într-o altă companie, nu prea vor să îşi schimbe jobul acum. O creştere salarială de 10% nu mai impresionează pe nimeni, candidaţii preferând să rămână unde sunt pentru că ştiu cum se petrec lucrurile, au parte de o anumită stabilitate, salariiale sunt plătite la timp. Promisiunile unor creşteri salarile de 20-30% au început să dispară, şi oricum nimeni nu mai crede în ele.
Când piaţa se contractă, când se simte vântul recesiunii, nimeni nu are chef să schimbe jobul şi să se ducă undeva unde nu ştie cum va fi, unde nu ştie dacă se va înţelege cu noul şef, unde crede că dacă vine o criză se va aplica principiul ultimul venit, primul plecat.
În criză, brandurile şi companiile mari rezistă, pot să facă faţă mult mai uşor unor condiţii economice vitrege. Bineînţeles că aceste companii mari nu sunt imune dacă sunt lovite de criză.
În ultimii ani, piaţa de salarii a înregistrat o creştere accelerată. Toate companiile au avut nevoie de oameni şi atâta timp cât vânzările mergeau din plin, creşterile salariale cerute puteau fi satisfăcute.
Acum, economia se contractă şi fiecare companie încearcă să îşi dea seama cum stă. Organigramele sunt revizuite, iar cei care credeau că sunt de neînlocuit află că businessul poate merge şi fără ei.
Companiile din România au nevoie,
