Românii, mințiți că noile măsuri fiscale nu îi vor afecta. Adrian Negrescu: Așteptați-vă să se întâmple exact pe dos. Am ales cea mai proastă soluție!
Românii, mințiți că noile măsuri fiscale nu îi vor afecta. Adrian Negrescu: Așteptați-vă să se întâmple exact pe dos. Am ales cea mai proastă soluție! / Foto: Captură video Antena 3 CNN
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre măsurile fiscal-bugetare asumate de Guvern.
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre noul pachet de măsuri fiscal-bugetare pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, explicând care sunt riscurile creșterii taxelor.
„Este acest pachet de măsuri pe care și l-a asumat Guvernul un cartof fierbinte? Care vor fi consecințele directe asupra populației?”, a fost întrebat Adrian Negrescu la Antena 3 CNN.
Adrian Negrescu: Economia se va adânci în evaziune fiscală
„În primul rând, cred că am ales cea mai proastă soluție. În loc să reducem evaziunea fiscală, 150 de miliarde de lei în fiecare an, în loc să tăiem din cheltuielile publice la un nivel sustenabile în așa fel încât să ne încadrăm în limitele de deficit, iată noi creștem taxele. Nu vă așteptați ca cei care făceau evaziune, adică nu își plăteau taxele până acum, deodată să le plătească în așa fel încât să se reducă evaziunea. Nu, dimpotrivă, economia se va adânci în evaziune fiscală și asta va duce la scăderea încasărilor din taxe și impozite. Existau soluții, existau foarte multe soluții, iar în ceea ce privește efectele cred că oamenii le știu deja.
În momentul în care politicienii spun că nu cresc prețurile și că taxele nu vor influența viața noastră, a tuturor, așteptați-vă să se întâmple exact invers, exact pe dos pentru că nu uitați, crește TVA-ul la foarte multe produse, dacă vrem să ne luăm o casă plătim între 9 și 19%, aproape dublu față de cât plăteam acum un an. Dacă mergem la restaurant plătim taxe mult mai mari, dacă vrem să mergem la sală plătim TVA mai mare, dacă toți vrem să facem niște lucruri, toate acestea ne vor costa de la 1 ianuarie cu cel puțin 5%, dacă nu chiar 7% mai mult. Toate astea duc la inflație, inflație care ne ve eroda puterea de cumpărare și mai mult față de prezent”, a spus Adrian Negrescu.
„O picătură într-o mare de probleme”
Totodată, Adrian Negrescu a comparat măsurile luate în privința sectorului privat și al persoanelor fizice cu măsurile luate în sectorul public, menționând existența unui dezechilibru vizibil.
„Gândiți-vă că în sectorul privat se fac practic creșteri de taxe undeva la un nivel de 5 miliarde de euro, atât vrea statul să adune din sectorul privat, iar în sectorul public nu știu dacă depășim un miliard de euro, adică de vreo patru ori mai mult luăm de la privați și mai puțin de la stat.
Nu zice nimeni că nu se fac pași importanți în sectorul public și e bine că se iau aceste măsuri de reducere și restructurare a aparatului public, dar sunt insuficiente, sunt ca o picătură într-o mare de probleme.