Pilonul II de pensii, în jur de 15 miliarde de euro, a fost întotdeauna oala cu miere în jurul căruia au roit guvernele PSD, sperând să se înfrupte din el. Ceea ce s-a schimbat de-a lungul timpului a fost doar strategia.
Guvernele Dragnea au încercat să ia cu asalt acest fond, să-l naționalizeze și să lipească banii la fondul public de pensii sau unde aveau ei nevoie. A ieșit scandal mare pe un fond deja inflamat și a fost nevoit să renunțe.
Totuși, ceea ce au reușit a fost să oprească majorarea ritmică, așa cum era programată, a părții din contribuția fiecărui angajat către acest fond. Acum ea este de 3,75% din salariu și de la 1 ianuarie ar trebui să fie de 4,75%.
Nostalgia a rămas și, odată cu ea, câte un suspin după banii din Pilonul II. Anul trecut, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, remarca faptul că deficitul la fondul de pensii este fix cât suma virată anual la Pilonul II.
PSD a înțeles lecția epocii Dragnea și anume că lucrurile nu trebuie făcute cu clopoței, ci pe sistem blitzkrieg, poate nu se prinde lumea și reușește.
Așa se face că între amendamentele PSD la pachetul fiscal pe care premierul a angajat răspunderea guvernului a apărut, în mod discret, din partea unui secretar de stat din Ministerul Finanțelor susținut de PSD, și cel care făcea contribuția la Pilonul II opțională.
Ba chiar mai mult, rămânerea în Pilonul II a celor deja înscriși era condiționată de solicitarea expresă în acest sens, în vreme ce inacțiunea însemnă retragere. Exact invers de cum ar fi normal.
Efectul nu era greu de prevăzut. Pilonul 2 a fost demonizat continuu, prin minciuni ca a Olguței Vasilescu, care susținea că această contribuție are un randament mai mic decât contribuția la fondul public. Așa că destul de mulți angajați ar fi ales probabil să se retragă, mai ales că nici ar fi trebuit să facă ceva pentru asta, ci doar să nu facă.
Alții, pur și simplu, fără să îi intereseze, fără să înțeleagă, prin pasivitate, ar fi obținut același efect. Și doar o minoritate, probabil, ar fi optat explicit pentru menținerea contribuției la Pilonul II.
Dar nici aceștia nu ar fi fost scutiți de efecte. Strangularea fluxului de bani către Pilonul II plus pierderea fondurilor celor care s-ar fi retras ar fi putut duce la prăbușiri și, în mod cert, la scăderi importante de randament.
În perspectivă, efectele ar fi fost dezastruoase pentru toți.
Acest sistem de pensii private obligatorii a fost creat tocmai pentru a evita o tragedie în zona pensiilor publice atunci când nesustenabilitatea sistemului pe termen lung a devenit certă.
Prin contribuția la Pilonul II oamenii își asigură și o altă sursă de pensie pentru anii în care măcar din cauza declinului demografic statul nu va mai putea aduna la fondul public decât sume pentru pensii foarte mici.
