Rezumatul măsurilor fiscale. Se scumpesc alimentele. Un milion de români ar putea avea salarii mai mici
Află ce scumpiri și taxe aduc măsurile fiscale.
E oficial! Viaţa va fi şi mai scumpă de la anul. Guvernul a adoptat măsurile fiscale prin care risipa bugetară este acoperită pe spatele românilor şi al sectorului privat. Din ianuarie anul viitor, vom da mai mulţi bani pe sucuri, alimente cu zahăr, alcool şi ţigări. Iar cei care vor să-şi cumpere o casă vor plăti mii de euro în plus. Proiectul mai are de trecut un hop: asumarea răspunderii în Parlament.
Întinse pe 82 de pagini, măsurile fiscale vin la pachet cu taxe şi impozite mai mari pentru toţi românii. Consiliul Economic şi Social a dat aviz negativ şi a avertizat: reforma ar putea aduce pierderi la buget, iar economia va intra în blocaj. Cu toate criticile, Guvernul a aprobat proiectul.
Ne uităm mai întâi la măsurile care ne afectează pe toţi. Alimentele cu zahăr, sucurile, inclusiv berea fără alcool – toate vor costa mai mult de anul viitor. Cresc şi accizele la țigări și alcool. În cazul produselor eco, TVA-ul va creşte de la 5 la 9%. Măsura se va aplica şi pentru locuinţele de până în 120.000 de euro, care se vor scumpi cu 4%. De exemplu, un apartament care costă acum 80.000 va fi scos la vânzare cu 83.200 de euro din ianuarie. În plin boom al energiei verzi, statul creşte şi preţul panourilor fotovoltaice.
Guvernul s-a răzgândit, a treia oară, în privinţa marilor festivaluri
Taxa pe valoarea adăugată se va majora la 9% pentru aceste instalaţii, iar pentru un sistem vom plăti cu 1.000 de lei mai mult. Şi abonamentele la sală se vor scumpi cu 14%. TVA-ul în acest caz va creşte direct la 19%. Guvernul s-a răzgândit, a treia oară, în privinţa marilor festivaluri. Biletele se vor scumpi cu 4%.
Un milion de angajaţi din construcţii, IT şi agricultură ar putea avea venituri mai mici chiar din octombrie. IT-știi vor plăti impozit pe venit pentru sumele de peste 10.000 de lei brut, iar angajații din construcții şi agricultură vor achita contribuţia la sănătate.
Ionuţ Dumitru, economist-şef bancă: Nu e normal să tratezi contribuabilii în mai multe categorii. Asta nu exclude posibilitatea să ai facilităţi fiscale.
Statul vrea să taxeze şi luxul. Românii bogaţi, care au case de peste 500.000 de euro, vor plăti o taxă de 0,3%. Atenţie, acest impozit se va aplica doar pentru ceea ce depăşeşte această sumă. De exemplu, pentru o casă care valorează 700.000 de euro, măsura se va aplica doar pe diferenţa de 200.000 de euro. La fel se va întâmpla şi pentru cei care maşini care costă mai mult de 75.000 euro.
Microîntreprinderile vor plăti taxe de trei ori mai mari
Microîntreprinderile vor plăti taxe de trei ori mai mari, iar companiile – impozit de 1% din cifra de afaceri, dacă impozitul de 16% pe profit reprezintă mai puțin de 1% din cifra de afaceri. Şi băncile vor da mai mulţi bani la buget,