Mircea Badea, despre arestarea lui Dumitru Buzatu: „Nu a fost flagrant şi vă spun şi de ce”. Comparație cu cazul Sorin Oprescu
Realizatorul TV Mircea Badea spune că în opinia sa Dumitru Buzatu nu a fost prin în flagrant de procurorii DNA.
Realizatorul TV Mircea Badea a explicat în ediția de duminică seara a emisiunii „În gura presei” de la Antena 3 CNN de ce, în opinia sa, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, nu a fost prins în flagrant de către procurorii DNA luând mită de 1,2 milioane de lei de la omul de afaceri Emil Savin, zis și „Farmazon”.
„O să vorbesc despre așa-zisul flagrant făcut de procurorii DNA, despre speța Buzatu de la PSD, ultimul din garda lui Dragnea, ca să zic așa, care mai rămăsese alive and kiking din punct de vedere politic, p-acolo pe la Vaslui. Eu zic că o să am o abordare absolut nonconformistă și contra curentului, lucru cu care sunt obișnuit.
VEZI ȘI: De la ce vine porecla lui „Farmazon”. Adrian Porumboiu: „Buzatu e homeless comparativ cu el”
Mircea Badea, comparație cu cazul lui Sorin Oprescu
Ţineți minte când a fost reținut Sorin Oprescu? Eu îmi aduc aminte perfect! Când a fost reținut Sorin Oprescu și toată presa din România a zis flagrant, eu atunci am fost singurul care am spus că n-a fost flagrant. Pe vremea aia uriașul aparat de propagandă a lui Coldea și Kovesi şi nenorocitul de Badea de la Antena 3, Badea care apără infractorii, care ia partea infractorilor. Nu luam partea nimănui. Doar că nu poți să spui că era flagrant la ceva ce nu era flagrant.
Băi, și vreo trei zile eu am ținut-o lângă că nu e flagrant și că e fake news și a venit chiar zeița lor. Doar vă reamintesc ca să vedeți de unde pornesc. A venit zeița lor anticorupție, chiar Laura Codruța Kovesi care a zis, citez: „față de suspectul Sorin Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă”.
VEZI ȘI: Cum a fost organizat flagrantul împotriva lui Dumitru Buzatu. Primele imagini cu momentul în care președintele CJ Vaslui ia banii – Foto
Asta era în data de 8 septembrie 2015 și am zis și eu îmi cer scuze că am avut dreptate.
„Nu a fost flagrant şi vă spun şi de ce”
Ok, în cazul Buzatu a fost flagrant? În opinia mea, nu a fost flagrant. Nu avem de-a face nici de această dată cu un flagrant, ci doar cu propagandă despre flagrant.
Deci, în opinia mea, nu a fost niciun fel de flagrant întrucât la ora 17:15 i s-a dat geanta, a pus-o în portbagaj, iar el a fost oprit două ore mai târziu, la ora 19:12. Deci cum faci tu flagrant la 19:12 pentru o presupusă faptă care s-a întâmplat la 17:15? Cam ce flagrant e ăsta?
După ce i-a dat geanta maronie în care s-au găsit ulterior banii respectivi, Farmazon și Buzatu s-au dus la masă. Erau la pescuit. Buzatu nu se uită în geantă şi mi se pare destul de important.