Actualitate

”Vom sărbători cu toţii în decembrie anul viitor”. Ministrul Burduja, anunț despre centrala de la Iernut

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat că vrea accelerarea lucrărilor la Iernut. 

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, vineri, după vizitarea Termocentralei Iernut, că a transmis antreprenorului Duro Felguera şi Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz să accelereze lucrările la noua centrală termoelectrică cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, aflată în construcţie.

„Sigur, vom sărbători cu toţii în decembrie anul viitor, când este estimată punerea în funcţiune a noii centrale sau mai repede. Mesajul pe care l-am transmis antreprenorului şi către Romgaz este să accelereze lucrurile astfel încât să putem beneficia cu toţii de această investiţie cât mai repede şi, în primul rând, să beneficieze judeţul Mureş. Am văzut centrala din 1963. Ieri s-au sărbătorit 60 de ani de la prima sincronizare a centralei termoelectrice de la Iernut. Era o centrală de 800 de megawaţi cu adevărat impresionantă. Astăzi discutăm de un singur grup rămas în funcţiune cu mari eforturi şi felicit public echipa de specialişti de la Iernut care a reuşit să întreţină aceste grupuri energetice cu eforturi supraomeneşti. Am discutat şi cu Duro Felguera, sunt peste 100 de oameni în şantier în aceste momente, deci este o mobilizare bună a antreprenorului şi graficul este respectat”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, conform Agerpres.

Termenul de finalizare, 2024

Ministrul Energiei a arătat că proiectul este finanţat din planul naţional de investiţii şi are ca termen de finalizare sfârşitul anului viitor.

„De aceea era foarte important să înceapă să curgă cele 16 luni estimate pentru finalizarea acestei lucrări, grad de finalizare peste 80% în acest moment. Aşadar, premisele sunt bune pentru a ne revedea cel mai târziu spre finalul lui 2024 şi pentru a beneficia cu toţii de o centrală cu adevărat modernă la Iernut. (…) Centrala (veche, n.r.) e ca şi cum ai compara o maşină din anii 60 cu un autoturism modern, ceea ce înseamnă digitalizare, multă electronică şi o eficienţă mult mai mare, dublă practic faţă de ceea ce este în prezent la Iernut”, a arătat Sebastian Burduja.

Ministrul a apreciat efortul angajaţilor Termocentralei Iernut care au reuşit să menţină în funcţiune unul dintre vechile grupuri energetice, recurgând la tot felul de artificii.

„Nu cred că există în alt loc din ţară, poate din lume sau din Europa o echipă care să fi făcut mai multe pentru a menţine în funcţiune o asemenea capacitate. Recent, au, de exemplu, o problemă la un transformator şi au reuşit să îl schimbe cu un alt transformator de la grupul şase, cel care nu mai este în operare. Printr-o creativitate pur românească şi printr-o mobilizare de resurse realmente exemplară”, a arătat Burduja. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

burduja

centrala

energie

iernut

lucrari

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button