Lucian Bode, la depășirea bornei de 1.000 km de autostradă: Cei care spun că s-a dat în folosință „un ciot de autostradă” nu cunosc Sălajul, l-au văzut doar pe hartă
Sursa foto: Facebook Lucian Bode
Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților, secretarul general PNL a fost prezent, alături de Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, la inaugurarea tronsonului Suplacu de Barcău – Nușfalău, al Autostrăzii Transilvania (A3). Odată cu finalizarea acestui obiectiv, România a depășit oficial borna de 1.000 km de drum de mare viteză.
Tronsonul proaspăt inaugurat are o lungime de 13,55 km, iar valoarea totală a investiției pentru acest obiectiv a fost de 384.14 milioane lei, fără TVA. În cadrul acestui lot, constructorul desemnat a realizat un nod rutier la Nușfalău, 7 pasaje, 5 poduri și o parcare de scurtă durată.
„Autostrada Transilvaniei a avut o istorie prea lungă. De peste 20 de ani așteptăm, noi, sălăjenii, inaugurarea primului tronson din A3. În același timp, tronsonul Chetani-Câmpia Turzii, cu o lungime de 20 de km, alături de legătura Autostrada Transilvaniei cu municipiul Oradea vor fi finalizați până la sfârșitul anului”, a declarat Lucian Bode în cadrul evenimentului.
Fostul ministru al Transporturilor este de părere că cei care spun că s-a dat în folosinţă „un ciot de autostradă” nu cunosc Sălajul şi l-au văzut doar pe hartă.
„În realitate, cei 13,5 kilometri de autostradă au însemnat enorm de mult şi înseamnă enorm de mult pentru această regiune şi pentru judeţul Sălaj”, a precizat Bode, arătând că banii cheltuiți cu acest tronson au rămas în zonă, iar zona s-a dezvoltat odată cu realizarea acestuia.
Guvernarea liberală a mizat pe investițiile în infrastructura de transport într-un context pandemic dificil
Acesta amintește într-o postare pe Facebook, imediat după deschiderea secțiunii de autostradă, că în anul 2020, guvernarea liberală a mizat pe investițiile în infrastructura de transport într-un context pandemic dificil, plin de restricții, iar rezultatele acestei viziuni pro-dezvoltare se văd astăzi în teren.
„Mă bucur că proiectul Autostrăzii Transilvania își continuă parcursul implementării care trebuie să fie unul accelerat. Evoluția sa, de acum încolo, depinde foarte mult de implicarea autorităților care au de livrat cele mai rapide și eficiente soluții la provocările din teren. (…) Proiectul Autostrăzii Transilvania este proiectul în care am pus mult suflet la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, l-am deblocat, i-am accelerat implementarea, am închis la nivel de contracte cât mai multe dintre secțiuni și i-am asigurat finanțarea.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
autostrada
bode
bode autostrada