Politica

Klaus Iohannis spune că „în mod ironic, drept consecinţă a acţiunilor ilegale ale Rusiei, am reuşit rezultate incredibile la nivel global”

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, la World Leaders Forum, că „în mod ironic, drept consecinţă a acţiunilor ilegale ale Rusiei, am reuşit rezultate incredibile la nivel global”. 

„România este statul membru al Uniunii Europene și al NATO cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, precum și o țară riverană Mării Negre, zonă în care războiul este în desfășurare. Acesta este motivul pentru care consider că perspectiva noastră asupra impactului războiului în vecinătatea noastră strategică și la nivel global este relevantă.

Lansând invazia asupra Ucrainei, Rusia a contestat, în mod direct și violent, ordinea globală creată după sfârșitul Războiului Rece.

Un pilon fundamental al acestei ordini este dreptul – și în același timp, libertatea – fiecărui stat suveran de a decide în legătură cu politicile sale, externe sau interne, în conformitate cu valorile democratice, stat de drept și drepturile omului.

Prin invadarea Ucrainei, Rusia încearcă să readucă revizionismul în relațiile internaționale, precum și sferele de influență în politica globală și regională.

Folosește concepte desuete, precum așa-numitul drept al „Marilor Puteri’’ de a-și impune directivele de politică externă în raport cu ceea ce numește state „mai mici”. Și atacă, în același timp, valorile democratice, statul de drept și ordinea mondială bazată pe reguli.

Mult prea mulți oameni și-au sacrificat viețile în secolul XX luptând împotriva celor care promovau astfel de concepte. Este, de aceea, responsabilitatea noastră colectivă de a ne opune unor astfel de acțiuni.

Agresiunea Rusiei nu a început pe 24 februarie 2022. A început încă din 2008, atunci când Rusia a atacat Georgia. A continuat în 2014, când așa-numiții „mici omuleți verzi”, după cum vă aduceți aminte, au ocupat ilegal Crimeea. Și apoi a continuat în Donbas.

România, fiind foarte aproape de toate aceste conflicte, a tot semnalat consecvent că este în curs o astfel de escaladare foarte brutală și periculoasă, și, din păcate, am avut dreptate. În acea perioadă, Rusia a susținut că întreaga comunitate internațională, în special ceea ce aceasta numește „Vestul colectiv”, nu a dorit să intre în dialog și să identifice soluții la problemele existente – create chiar de Rusia – în Ucraina.

Acest fapt nu a fost, desigur, adevărat. Comunitatea internațională, inclusiv Ucraina, chiar s-a angajat în dialog cu Rusia. Au fost sute de ore de negociere care s-au derulat în cadrul oferit de așa-numitele Acorduri de la Minsk. Și a fost chiar Rusia cea care a încălcat grosier aceste Acorduri.

Înainte de invazia din 2022, atât NATO, cât și SUA au înaintat propuneri de discuții cu Rusia. Dar Rusia le-a respins.

Prin urmare, Rusia a arătat că atunci când spune că vrea să negocieze, de fapt urmărește să câștige timp pentru a-și pregăti următoarea agresiune. De aceea, atunci când discutăm despre cum s-ar putea termina actualul război din Ucraina, trebuie să evităm să ne întoarcem la un cadru de tipul Acordurilor de la Minsk. Trebuie să evităm crearea unui alt „conflict prelungit sau înghețat” în regiunea Mării Negre.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button