Comentarii

De ce blochează țările din estul UE cerealele ucrainene. Și cazul României

Polonia, Slovacia și Ungaria se opun ridicării restricțiilor comerciale impuse de UE asupra cerealelor ucrainene. Motivele țin de politica internă. În Polonia și Slovacia vin alegerile, iar Ungaria își susține aliații.

Cu excepția Ungariei, membrii estici ai UE au fost până acum cei mai consecvenți susținători ai Ucrainei invadate de Rusia. Însă această solidaritate începe să se clatine. Mai mult, între Ucraina și anumite state din Europa Centrală și de Est există fisuri serioase.

Aceasta după ce, la sfârșitul săptămânii trecute (15.09.2023), UE a ridicat restricțiile comerciale temporare asupra cerealelor și semințelor oleaginoase ucrainene. Polonia, Slovacia și Ungaria se opun acestei măsuri, dorind să mențină restricțiile la import, chiar dacă acest lucru înseamnă încălcarea legislației europene. Din acest motiv Ucraina dorește să acționeze aceste trei țări în instanță.

Ucraina este unul dintre cei mai mari producători de cereale și semințe oleaginoase din lume. Până acum, exporturile sale luau în mare parte drumul regiunilor din afara UE. Blocada Rusiei la Marea Neagră împiedică acum Ucraina să utilizeze rutele sale tradiționale de export, forțând-o să caute căi alternative, cum ar fi cea terestră, prin vecinii săi din vest – Polonia, Slovacia, Ungaria și România.

În special în Polonia, tranzitul transporturilor de cereale a reprezentat întotdeauna o problemă. Aceasta pentru că o parte din marfă a ajuns pe piața poloneză, determinând scăderea prețurilor ori chiar blocarea capacității de depozitare, în loc să fie evacuată din țară.

În urma protestelor fermierilor, Polonia și Ungaria au decis, la jumătatea lunii aprilie 2023, să blocheze importurile de cereale ucrainene, ba chiar au reușit să impună o interdicție temporară de import la nivelul UE. Această interdicție, care a fost în vigoare până la 15 septembrie 2023, a fost ridicată de UE, care astfel vrea să își arate solidaritatea cu Ucraina.

Numai că, în estul blocului comunitar, problema a căpătat de mai multă vreme o altă semnificație, transformându-se într-o chestiune de politică internă și catalizator al luptelor pentru putere cu Bruxelles-ul.

Polonia: Dorința de a rămâne la putere

În Polonia, partidul de guvernământ Lege și Justiție vrea să se mențină la putere. Polonezii sunt chemați la urne la 15 octombrie pentru a alege un nou parlament, în cadrul unui scrutin pe care mulți observatori îl consideră crucial.

Fermierii au jucat un rol important în alegerile anterioare din 2015 și 2019, soldate cu triumful PiS. Însă partidul lui Jaroslaw Kaczynski a suferit un șoc în această primăvară, când fermieri furioși au ieșit pe străzi în întreaga țară pentru a demonstra împotriva politicii agricole a guvernului și a transportului de cereale ucrainene.

Sub presiunea protestelor, șeful guvernului de la Varșovia, Mateusz Morawiecki, l-a demis pe ministrul Agriculturii și a cerut Comisiei Europene să impună embargoul care a expirat săptămâna trecută.

Cu scurtă vreme înainte de alegerile parlamentare, Morawiecki nu vrea să riște noi proteste care ar reduce șansele PiS de victorie. De aici și decizia rapidă a executivului polonez de a suspenda în mod autonom importurile controversatelor cereale.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button