”Coalițiile au distrus România”. Ținta lui George Simion cu AUR în 2024. Condițiile în care deschide poarta pentru PSD și PNL
Inquam Photos / George Călin
Liderul AUR, George Simion, a spus în ce condiții ar putea face coaliție cu partidele aflate acum la Putere.
Liderul AUR George Simion a afirmat, într-un interviu pentru DC NEWS moderat de Alex Vlădescu, în ce condiții ar face o alianță politică pentru a obține majoritatea, după ce, la numai un an de la înființare, AUR a intrat în Parlament, cu un scor surprinzător.
”Ținta noastră este să facem majoritate, ținta noastră este să luăm 50 % plus 1 din voturi, iar dacă nu se întâmplă lucrul acesta probabil că vor fi și alte partide. Întotdeauna au fost partide noi care intră în Parlament cu care vom încerca să realizăm acea majoritate”, a declarat George Simion, liderul AUR, în exclusivitate la DC News.
Întrebat dacă ia în calcul Forța Dreptei, partidul lui Ludovic Orban, sau Partidul NOI, al Vioricăi Dăncilă, răspunsul a fost unul evaziv, făcând trimitere la momentul înființării formațiunii AUR, 1 decembrie 2019, ”la un an după, intram în Parlament cu 10%. Oamenii așteaptă lucruri noi.
Pe zona naționalistă, patriotică, sigur, sunt noi și luăm mare parte dintre voturile suveraniste. Dar mai este loc, pe zona ecologistă, pe zona creștin-democrată, nu știu, un partid social democrat, cu adevărat, care să fie apropiat de oameni, cred că se impune și s-ar putea să avem surprize.
Eu trebuie să îmi văd de traseul meu și să cer românilor 50% plus 1 din voturi. Asta înseamnă pentru mine victorie.
Mai departe, vedem ce calcule. Aș prefera să nu intru în calcule. Coalițiile au distrus România. Au fost Racul, broasca și cu știuca, în care fiecare trăgea într-o parte și România s-a dus nicăieri”, a afirmat George Simion în privința unei posibile coaliții.
Mai mult decât atât, acesta a lăsat de înțeles că există lăsată o ”portiță deschisă”, pentru realizarea unui parteneriat cu partidele aflate acum la putere.
”Și PNL-ul, și PSD-ul, dacă își schimbă conducerea, aproape integral, am putea găsi o portiță de discutat”, a mai spus George Simion.
Mai multe în video:
George Simion a spus câte semnături a strâns pentru moţiunea de cenzură. „Au semnat şi doi senatori retraşi din grupul PNL, şi doamna Şoşoacă”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News