Politica

Victoria Laurei Vicol: M-a ajutat foarte mult organizația Declic. La început, nu știau ce fel de om sunt și ce fac / video

Laura Vicol, președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților, este inițiator și coinițiator la 94 de inițiative legislative, 35 fiind deja legi.

Una dintre cele mai importante legi este cea care spune că „orice act sexual cu un minor sub 16 ani este definit ca viol”. Legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2024.

Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. 

Despre acest subiect ne-a vorbit chiar Laura Vicol, deputată PSD, la DC News și DC News TV.

„Sunt inițiator și coinițiator la 94 de inițiative legislative, ceea ce, în trei ani, pentru un prim mandat de parlamentar, este ceva. Dintre acestea, 35 sunt legi. Au fost promulgate de către președintele Klaus Iohannis. Tot ce am făcut până acum a fost fără prea mult impact bugetar. Tot ce ține de bani, investiții și așa mai departe se fac de către Guvern. Sunt bucuroasă că, după niște lupte încrâncenate cu toată lumea și, mai ales, cu colegi bărbați din Parlament, din toate partidele, cu privire la ridicarea vârstei pentru consimțământul sexual la 16 ani, am obținut victoria.

În acest sens, m-a ajutat foarte mult organizația Declic. La preluarea mandatului meu de președintă, dânșii au avut niște discuții mai contondente cu mine, probabil neștiind ce fel de om sunt și ce fac. Le mulțumesc din suflet pentru sprijin. Vă spun sincer: fără ei nu știu dacă mi-ar fi ieșit atât de bine lucrurile”, a zis Laura Vicol. 

„Cine violează un copil este un monstru. În România au venit foarte mulți monștri de acest fel pentru că nu erau sancționați așa cum trebuie. Știau că pot să-și bată joc de un suflet și să fugă. Eu la ei m-am gândit. Poate nu este o lege perfectă pentru că nimeni nu face legi perfecte. Aceste legi pot fi îmbunătățite. Eu am vrut să apăr acei copii maltratați. Un asemenea monstru îți maltratează sufletul când îți face așa ceva, fie că ești fetiță, fie că ești băiețel.

De asemenea, sunt copii violați și maltratați în casele de copii de către niște monștri. Acești oameni ar fi trebuit să aibă grijă de ei. Mai sunt și monștrii care veneau din afara țării în România pentru că aici știau că se poate face acest lucru. Sunt foarte mulți pedofili”, a mai zis Laura Vicol la DC News în emisiunea „Culisele justiției” cu Laura Duță. 

Vedeți mai multe aici:

Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii șase ani, din cele 18.500 de sesizări de copii abuzați, 12.600 de cazuri au fost închise de anchetatori. De cele mai multe ori, agresiunea sexuală este instrumentată drept act sexual cu minor. Astfel, în România, la fiecare șase ore, un copil este abuzat sexual.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button