Ciolacu, despre întâlnirea cu OMV Petrom: În acest moment, nu negociem asta!
Inquam Photos / Octav Ganea
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că în România există o lege offshore şi nu are de gând să o negocieze.
Întrebat, la sediul central al PSD, dacă la întâlnirea pe care o va avea cu reprezentanţii OMV Petrom are de gând să accepte rescrierea Legii offshore, Ciolacu a răspuns:
‘Nu ştiu ce au… Este o solicitare din partea dânşilor să mă văd şi eu şi domnul preşedinte al Senatului, nu cred că o să vină… Eu ştiu că este o Lege offshore asumată de către noi. Există nişte litigii şi preşedintelui OMV i-am solicitat să încercăm calea amiabilă să închidem acele litigii pe care le are cu statul român şi cred că o să fie pe agenda de discuţii, cel puţin eu o să am această discuţie. (…)
Eu am o Lege offshore în România pe care nu o negociez în acest moment, nu am nici de gând’. Prim-ministrul urmează să aibă luni, la Palatul Victoria, de la ora 15,00, o întâlnire cu o delegaţie OMV Petrom.
Citește și – Ciolacu, întrebat ce cumpără cu 100 lei
Citește și – Ciolacu, anunț despre pensii
Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații de presă în care a vorbit despre pensiile speciale.
„Mai sunt 3 elemente de închis. Au fost tot tehnicul și de la Ministerul de Justiție, și de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la Bruxelles pe această negociere. Sunt 3 solicitări de foarte mare bun simț ale Comisiei, din punctul meu de vedere, și cred că lucrurile sunt cam finalizate“, a spus premierul Marcel Ciolacu. Vezi articolul aici!
Citește și – Coaliţia poate să funcţioneze şi după anul 2024, spune Marcel Ciolacu: Nu s-a discutat niciodată de ‘blocul democratic’
Luni, premierul Marcel Ciolacu a spus ca liderii coaliţiei de guvernare discută diverse scenarii politice pentru anul 2024, dar nu au vorbit despre crearea unui ‘bloc democratic’.
‘Discuţii politice sunt în fiecare zi, fiindcă facem politică. Eu am spus foarte clar că, din punctul meu de vedere, această coaliţie poate să funcţioneze şi după anul 2024. Nu s-a discutat niciodată de ‘blocul democratic’. Nu am auzit. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am vorbit eu, Nicolae Ciucă, Stănescu, Bode, nimeni nu a vorbit vreodată de vreun bloc democratic’, a declarat Ciolacu, la finalul unei şedinţe a conducerii PSD.
El a adăugat că se discută diverse scenarii politice pentru anul 2024. ‘Asta facem noi, facem politică, discutăm scenarii, cum este mai bine pentru România, venim cu un proiect de ţară, venim separat, venim împreună. Nu este luată nicio decizie. Dacă va fi luată vreo decizie, voi veni în faţa dumneavoastră’, a susţinut liderul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News