CGMB a aprobat acoperirea unor pierderi de 400 de milioane de lei la Termoenergetica
Consilierii municipali au adoptat, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, proiectul care vizează acoperirea din bugetul local a unei pierderi financiare de 406 milioane de lei la Termoenergetica, rezultată din decalajele de aprobare a tarifelor companiei, care trebuiau corelate cu majorările de preţuri din piaţă.
Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi 21 de abţineri. Potrivit raportului de specialitate, pentru perioada noiembrie – decembrie 2021, pierderile financiare au fost în valoare de 204.389.021 lei (inclusiv TVA); pentru anul 2022 (lunile ianuarie, aprilie – iunie, respectiv noiembrie – decembrie) a rezultat o pierdere financiară cumulată în valoare de 168.446.139 lei, iar pentru ianuarie 2023 pierderea a fost în valoare de 33.693.538 lei (inclusiv TVA).
Proiectul, dezbătut vineri în Comisia pentru utilităţi publice şi salubritate, a primit aviz nefavorabil, întrunind trei voturi ‘pentru’, patru abţineri şi unul ‘împotrivă’.
În cadrul dezbaterilor, Roxana Ionescu, director executiv al Direcţiei Servicii Integrate din cadrul Primăriei Capitalei, a precizat că în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2023 compania municipală Termoenergetica a înregistrat pierderi financiare induse de decalajele de aprobare a tarifelor de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
‘Din corespondenţa transmisă de către Termoenergetica reies defalcaţi pe ani, în perioada mai sus-amintită, un total de 406.528.744,67 lei, valoare ce include şi TVA. Propunerea de proiect constă în aprobarea acestei valori a pierderilor financiare, după care urmează un act adiţional, care ar trebui încheiat la acest contract de delegare a gestiunii către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti Ilfov’, a explicat Ionescu.
Conform consilierului municipal PSD Ioana Stoica a apreciat că ANRE nu este singurul vinovat pentru situaţia creată. Ea a adus reproşuri în acest sens Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti Ilfov, precum şi Primăriei Capitalei. ‘Sunt mai mulţi (vinovaţi – n.r.). Începând cu ADI, care niciodată nu a vrut să lucreze pentru această unitate şi pentru ce a fost înfiinţată. Eu nu zic că ANRE a fost prompt şi a dat a doua zi.
Dar nicidecum la ANRE nu a durat un an şi ceva de zile. E şi Primăria (vinovată – n.r.), pentru că nu fac AGA, care să voteze ce este de votat. Contractul de delegare are foarte multe lacune şi nu se pun toţi la masă ca să îl regleze odată pentru totdeauna. Serviciul de termoficare este pentru populaţie. Nu pentru profit, nu pentru altceva. Atâta timp cât nu se pun toţi la masă, ca să rezolve problema pierderilor şi a finanţării acestui serviciu, niciodată nu va fi nimic’, a transmis Stoica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cgmb
pierderi
termoenergetica