Politica

Ministerul Agriculturii taie 300 de posturi de directori. Ministrul Florin Barbu anunță salarii mai mici

Sursa foto: Facebook Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu peste 14 mii de angajați, anunță o reorganizare fără precedent.

Aproape 90 de instituții centrale și teritoriale urmează să fie desființate. Dispar astfel 300 de posturi de directori. Economia estimată ar fi de 40 de milioane de lei pe an.  În acest fel, se vor economisi 40 de milioane de lei pe an, adică un pic mai mult de 0,1% din deficit.

Ministerul Agriculturii numără, în acest moment, 35 de direcții, 38 de servicii și 34 de compartimente, dar și 15 instituții distincte la nivel central plus alte 109 în toată țară. În urma comasării, ar urma să dispară 11 dintre aceste instituții centrale și 78 de structuri teritoriale. De asemenea, 300 de oameni ar urma să-și piară funcțiile de director, devenind simpli funcționari publici.

„O scădere a funcției de conducere înseamnă că salariul o să fie mai mic, va fi de funcție publică. Asta este situația. Nu se poate. Trebuie comasate. Există direcții, există servicii care au câte trei angajați și șapte posturi vacante. Nu este corect să existe un șef serviciu decât cu trei angajați și să ții aceste posturi vacante numai pentru a crea acest serviciu”, a spus ministrul Florin Barbu pentru Știrile PRO TV.

Potrivit ministrului Florin Barbu, reorganizarea va avea loc până la sfârșitul anului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button