Ce ne așteaptă? Măsurile fiscale acoperă doar o parte din ”gaura” bugetară. Pe termen lung, se anunță dezastrul. Prof. Coșea: Oricum este târziu
Profesorul de economie Mircea Coșea susține că măsurile de austeritate propuse de Guvern ar acoperi doar o mică parte din gaura bugetară.
Prof. Mircea Coșea afirmă că măsurile pe care le propune Guvernul pentru acoperirea găurii bugetare ar putea să aducă bani la buget, pe termen scurt, fără însă ca aceasta să fie integral acoperită, mai mult decât atât, pe termen mediu, pachetul de măsuri va avea un impact negativ, în special asupra IMM-urilor, cele care sunt motorul economiei românești.
”Am speranța că, până la urmă, cei din coaliție au fost atenți la ceea ce discutat în piața ideilor și în piața analizei din România, de la analiză la patroni, de la sindicate, de la toată lumea, care au avut o mulțime de critici și de sugestii și care au apărut în presă, pe surse, fără să știm exact care sunt.
Dar măsurile pe care le propune Guvernul, în varianta pe care o cunoaștem, pe surse, sunt măsuri care toate, absolut toate, pot să aducă niște bani la buget, imediat.
Dar efectele pe termen mediu sunt negative, toate, pentru că atacă mediul de afaceri, cel care ar trebui să creeze valoare, să alimenteze bugetul, reduce capacitatea întreprinderilor mici și mijlocii să funcționeze.
Pe de altă parte, sunt lucruri care nu se pot realiza. Și dacă vrem să dăm un exemplu, această taxă de lux este foarte greu de realizat, s-a încercat și în alte țări.
Pentru că nu se știe cum evaluezi o mașină: e veche, e nouă, e cumpărată, e adusă prin leasing, deci e foarte complicat.
Și faptul că nu au ajuns la o soluție, pentru mine este o speranță că se mai gândesc.
Că se mai gândesc, poate că Bunul Dumnezeu le dă idei mai bune, poate că până la urmă vor avea niște inițiative care să fie și corecte și fezabile”, a declarat prof. Mircea Coșea, la Realitatea Plus.
”Politic, suntem în pericol”
”Până atunci, ce face Guvernul? Se împrumută. Asta face, asta știe să facă, să ne îndatoreze. Săptămâna trecută s-a împrumutat foarte mult, pentru că altfel nu poate să rotească greutatea pe care a adus-o acest deficit.
Din punct de vedere politic, mie mi se pare că suntem într-un pericol, acela de a fi în situația în care cetățenii își pierd încrederea, iar în situații cum este cea a dronelor, este nevoie de o încredere foarte profundă, aș spune aproape orbească, că sunt protejați. Poporul are nevoie de protecție.
Ori, dacă ei se ceartă în permanență și nu ajung la un rezultat, după zeci de ore de negocieri, noi ce să credem? Ce ne așteaptă?
Oricum este târziu, e mijlocul lunii septembrie. Planurile de afaceri al IMM-urilor trebuiau deja realizate, cei care trăim cu un buget de pensie sau salarii trebuie să știm facem în toamnă sau în iarna aceasta. Este un haos”, a mai spus prof. Mircea Coșea, subliniind că gaura din buget nu va fi acoperită cu aceste măsuri: ”Aceste măsuri,