Politica

Ziua Pompierilor din România. Klaus Iohannis aduce aminte de tragedia de la Crevedia

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Pompierilor din România. 

„Celebrăm astăzi Ziua Pompierilor din România și aducem un omagiu pompierilor care au plătit tributul suprem în nobilele lor eforturi de a salva viețile celor aflați în situații de urgență.

Pompierii din România își desfășoară activitatea într-un mediu complex și periculos, expunându-se în mod constant pericolelor pentru a proteja viețile și bunurile cetățenilor.

Războiul din Ucraina, condițiile meteorologice extreme și alte provocări recente, precum pandemia de COVID-19, au îngreunat capacitatea statelor membre ale Uniunii Europene de a se ajuta reciproc.

În astfel de cazuri, prin rezerva rescEU, Uniunea oferă un nivel suplimentar de protecție și asigură un răspuns mai rapid și mai cuprinzător. Prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România rămâne unul dintre actorii importanți la nivel european în dezvoltarea capacităților de intervenție rescEU, fiind primul stat care a dezvoltat o rezervă europeană de echipamente medicale ca răspuns la consecințele pandemiei.

„Tragedia de la Crevedia, încercare teribilă”

Ziua Pompierilor ne oferă prilejul să ne exprimăm recunoștința și respectul față de acești eroi discreți, care rămân vigilenți în serviciul nostru, indiferent de circumstanțe. Ei sunt primii care răspund la apelurile de ajutor, intervenind în situații dificile și periculoase.

Fie că se confruntă cu flăcările unui incendiu devastator, fie că acționează în mijlocul unei furtuni dezlănțuite sau intervin în cazul unui accident grav, acești salvatori curajoși acționează fără ezitare, punând pe primul loc siguranța noastră. Demonstrează un curaj autentic, alimentat de dorința sinceră de a ajuta și de a proteja.

Tragedia de la Crevedia a reprezentat o încercare teribilă pentru pompierii noștri, iar gândurile noastre se îndreaptă astăzi și către cei răniți în acele explozii devastatoare.

Asemenea evenimente dramatice ne reamintesc cât de importantă este pregătirea noastră, a comunităților și a societății în general pentru a preveni și a gestiona eficient situațiile de criză.

În același timp, solicit autorităților statului să nu aibă niciun fel de toleranță față de cei care încalcă legile țării.

Colaborarea eficientă dintre instituții guvernamentale, societate civilă și cetățeni în ceea ce privește pregătirea pentru situațiile de urgență trebuie să devină regula, și nu excepția. De aceea, susțin cu fermitate continuarea proiectelor și a campaniilor publice care informează și pregătesc populația pentru a face față unor astfel de situații.

„România, campioană mondială la prim-ajutor avansat în traumă”

Dragi pompieri,

Ați avut și în acest an o activitate eficientă la granița cu Republica Moldova și Ucraina, unde ați contribuit la gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Totodată, v-ați distins prin răspunsul prompt și rezultatele remarcabile în intervențiile dificile pe care le-ați avut în misiunile din Turcia, din insula Corsica, precum și în vara acestui an în Grecia.

Valoarea și calitatea umană a pompierilor români au fost reconfirmate și de echipa României care a devenit campioană mondială la acordarea de prim-ajutor avansat în traumă în cadrul competiției multinaționale organizate de World Rescue Organisation.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button