Politica

Voucherele educaţionale mai întârzie. Când vin banii de la stat pentru rechizite

Părinții cu venituri mici mai au puțin de așteptat până când vor primi banii pentru rechizite.

Voucherele educaționale, numite în OUG nr. 133 din 7 august 2020 „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional”, sunt carduri cu câte 500 de lei care sunt acordate pentru a acoperi cheltuielile pentru materiale școlare, potrivit OUG. 

Pentru anul școlar 2023-2024, tichetele educaționale de 500 de lei vor fi acordate pentru 300.000 de copii de grădiniță și elevi din medii vulnerabile, după cum se arată într-un răspuns al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) din august. Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare calendarul acțiunilor care trebuie derulate de acestea și de către unitățile școlare subordonate, în vederea întocmirii listelor de elevi care vor beneficia de rechizite gratuite în anul școlar care tocmai a început. Astfel, până la data de 22 septembrie, trebuie încheiate procedurile de informare a potențialilor beneficiari, primite dosarele aferente și întocmite listele copiilor care vor primi această formă de ajutor din partea statului.

Conform Ordonanței de Guvern nr. 33/2001, se acordă ajutoare sub formă de rechizite școlare pentru copiii înscriși în clasele cuprinse între clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, cu condiția ca aceștia să provină din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, înregistrat în luna iulie a fiecărui an, să nu depășească suma de 1.500 lei (echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară, valabil pentru acest an și în cuantumul de 3.000 lei).

Prin intermediul unui ordin emis de către ministrul Educației în martie 2023, a fost stabilit faptul că, începând cu anul școlar 2023-2024, elevii vor primi ajutoare sub formă de rechizite școlare. Acestea vor consta într-o sumă de 65 lei pentru fiecare elev din învățământul primar și 75 lei pentru fiecare elev din învățământul gimnazial.

Cine beneficiază de aceste tichete

Conform ordonanței menționate, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți.

De asemenea, dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, se vor lua în considerare la calcularea veniturilor și arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de aceste proprietăți.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button