Opinie Deloitte: Deciziile de înregistrare fiscală emise din oficiu, fără audierea contribuabilului – o practică injustă a autorităţilor fiscale
Relaţia dintre autorităţile fiscale şi contribuabili s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, modul de derulare a inspecţiilor a evoluat, iar perspectiva implementării controalelor la distanţă, punctual, doar în cazurile identificate în baza analizei de risc, conferă încredere cu privire la simplificarea şi eficientizarea procedurilor în domeniu. Cu toate acestea, în practică, există încă situaţii cel puţin discutabile cu privire la tratamentul aplicat contribuabililor, cum ar fi emiterea de către autorităţi a unor decizii de înregistrare fiscală în absenţa unui control prealabil, fără audierea şi chiar fără informarea persoanei juridice vizate. Mai mult, astfel de decizii sunt considerate justificate inclusiv de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din Ministerul Finanţelor.
Situaţii de acest gen sunt întâlnite, spre exemplu, după un control fiscal derulat la un partener contractual al contribuabilului în cauză, când acesta din urmă primeşte o decizie din partea autorităţii fiscale, fără să beneficieze de dreptul de a-şi susţine punctul de vedere. Legislaţia în vigoare permite autorităţii fiscale să emită decizii de înregistrare fiscală din oficiu cu privire la orice contribuabil care activează pe teritoriul României, dar o obligă, în acelaşi timp, să informeze şi să acorde persoanei în cauză posibilitatea să-şi susţină opinia. Însă în niciun caz, într-un stat democratic, cu principii de guvernanţă fiscală bazate pe bună intenţie, autoritatea fiscală nu se poate considera îndreptăţită să emită decizii de o importanţă majoră (cum ar fi impunerea de taxe şi impozite, obligaţia de înregistrare fiscală, schimbarea tratamentului fiscal etc.) fără audierea prealabilă a contribuabilului, în care să i se permită să îşi prezinte punctul de vedere.
În astfel de cazuri, în care contribuabilul primeşte o decizie pe care o consideră nefondată, acesta are dreptul să o conteste, în termenul legal, la Direcţia Generală pentru Soluţionarea Contestaţiilor, recent mutată din cadrul ANAF la Ministerul Finanţelor, tocmai cu scopul de a garanta obiectivitatea soluţionării. În aceste condiţii, este cu atât mai regretabil faptul că nici instituţia care are rolul de mediator al disputelor fiscale nu consideră că o astfel de practică contravine principiilor generale ale fiscalităţii valabile într-un stat european şi, astfel, încurajează abordarea incorectă a inspectorilor fiscali.
Stabilirea sediilor fixe
Concret, situaţii de acest gen sunt întâlnite în cadrul verificărilor derulate de ANAF pentru a stabilii în ce măsură contribuabilii nerezidenţi care derulează operaţiuni pe teritoriul României şi-au stabilit sau nu sedii fixe şi/sau permanente, dat fiind că acest aspect implică o serie de obligaţii fiscale pentru respectivii contribuabili.
În principiu, orice persoană sau entitate care este subiect al unui raport juridic fiscal pe teritoriul României are obligaţia de a se înregistra fiscal. Din acest considerent, în cazul în care organele fiscale consideră că un contribuabil nerezident avea această obligaţie, dar nu a respectat-o, au dreptul să înregistreze respectivul contribuabil din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, însă doar după audierea contribuabilului. Dreptul acestuia de a fi audiat înainte ca organul fiscal să ia o decizie care să îi aducă atingere reprezintă un drept fundamental, care trebuie să fie aplicat în orice procedură susceptibilă să conducă la luarea unei măsuri individuale care ar putea să afecteze în vreun fel contribuabilul.
