Politica

Ligia Deca, mesaj înainte de startul anului școlar

Ministrul Educației, Ligia Deca, a transmis un mesaj cu o zi înainte de startul anului școlar 2023-2024.

Ligia Deca spune că luni, 11 septembrie 2023, începe anul școlar atât din postură de mamă, cât și de ministru al Educației.

„Trăiesc emoția acestui început de an școlar în două ipostaze: aceea de mamă și aceea de ministru al educației. Școala este locul creșterii copiilor noștri, al descoperirii, al învățării și al prieteniei. Vă îndemn să le fim, împreună, sprijin și sursă de echilibru – atât pentru succesul școlar, cât și pentru binele lor emoțional.

Vă doresc tuturor un an școlar bun! Cu reușite pe măsura muncii depuse și cu încredere că putem reda școlii locul pe care îl merită! Împreună, școală și familie, prin comunicare onestă și sprijin reciproc, vom crește viitori adulți responsabili, demni, empatici și pregătiți să facă față oricăror provocări!”, a transmis Deca.

Luni, 11 septembrie, prima zi de școală

Peste 2,7 milioane de elevi își vor lua ghiozdanele și vor merge la cursuri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației. Anul școlar 2023-2024 are 36 de săptămâni de cursuri, începând din 1 septembrie 2023 și terminându-se în 31 august 2024.

Există însă și câteva excepții: „pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024”.

De asemenea, „pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024”, potrivit Agerpres.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

ligia deca

ministrul educatiei

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button