Actualitate

Urmează ieftiniri noi în magazine. Guvernul ar vrea extinderea programului de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază

Ar putea fi adăugate și alte produse în programul de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază.

Guvernul ia în considerare extinderea programului privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

‘Există discuţia. În primul rând, suntem la jumătatea termenului de implementare a actului normativ deja în desfăşurare. Am văzut evoluţia anticipată şi dorită a implementării acestui act normativ. Şi, da, se ia în considerare extinderea acestui program’, a afirmat Constantin, întrebat după şedinţa de Guvern în legătură cu posibilitatea prelungirii programului de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază, care a intrat în vigoare la 1 august pentru o perioadă de trei luni.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că există posibilitatea ca lista alimentelor incluse în program să fie extinsă sau modificată.

‘Este foarte posibil, dar mai mult de atât nu pot să vă spun la această dată, ca această listă să sufere modificări, poate să fie extinsă sau unele produse să fie înlocuite cu altele, iar un alt principiu în urma căruia se va lua această decizie de prelungire a acestei aplicări este, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul iniţial, după o consultare foarte atentă şi deschisă cu marii retaileri şi procesatori din ţară, pentru ca solicitările sau normele acestui act normativ să fie unele realiste şi cu efecte concrete în coşul zilnic al consumatorilor români’, a adăugat Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button