Dispar centralele pe cărbuni. John Kerry, reprezentantul special al SUA: Nu trebuie să fim speriați. Vom avea aer mai curat, apă mai curată şi vom fi mai prosperi decât azi
John Kerry, reprezentantul special pe probleme climatice al SUA, spune că centralele pe cărbuni nu ar trebui să mai primească licenţă de funcţionare.
Totul ar fi pentru reducerea emisiilor şi combaterea crizei climatice.
„Trebuie să ne mişcăm rapid, asta spune şi ştiinţa. Trebuie să folosim energie curată, energie regenerabilă, şi trebuie să ne reducem emisiile. Spre exemplu, nu ar trebui să mai fie nicio centrală nouă pe cărbune construită sau licenţiată pentru funcţionare nicăieri în lume. Ăsta este unul dintre paşii pe care trebuie să îi facem. Dacă facem asta, avem o şansă să menţinem încălzirea planetei sub limita de 1,5 grade Celsius. Dacă nu, atunci mai multe probleme ar putea apărea pentru noi”, a declarat John Kerry, reprezentantul special al SUA pe probleme climatice, într-un interviu pentru Antena 3 CNN.
CITEŞTE ŞI Ce se întâmplă cu minerii din Valea Jiului. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, anunțuri importante / video
John Kerry a fost întrebat care este cel mai pesimist scenariu pentru omenire, în cazul în care nu reuşim să ne atingem această ţintă referitoare la încălzirea globală până în 2030, dar şi cum am putea să ne reducem emisiile, în contextul în care sunt 22.000 de avioane în aer în fiecare zi.
„Este o întrebare foarte bună. În primul rând, toată aviaţia din lume reprezintă doar 3% din totalul emisiilor. Companiile aeriene muncesc din greu să facă tranziţia spre energie curată, spre combustibil verde. Ăsta e viitorul şi se întâmplă deja. Putem reuşi, pentru că avem deja tehnologiile. Spre exemplu, captarea energiei eoliene e cu 50% mai ieftină azi decât acum câţiva ani. Energia solară e cu 80% mai ieftină decât acum câţiva ani. Putem avea transport curat, electricitate curată. Deci putem reuşi, dacă avem voinţă să îmbrăţişăm acest viitor. Nu ar trebui să ne speriem. Au mai avut loc tranziţii şi în trecut. Iar această tranziţie, spre energia verde, va fi mai bună şi mai importantă pentru economiile noastre decât revoluţia industrială. Vom avea aer mai curat, apă mai curată şi vom fi mai prosperi decât azi. Calitatea vieţii va creşte dacă vom face lucrurile necesare pentru a combate criza climatică”, a declarat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News