Telefonie fixă, mobilă, internet şi VPN, plătite de Poşta Română fără a exista contracte, cu asumarea răspunderii directorului general. Se cere intervenţia Curţii de Conturi
Inquam Photos / Ilona Andrei
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, este acuzat că a plătit prin „asumare de răspundere” servicii pentru telefonie fixă/mobilă, dar şi servicii de internet şi VPN, fără a mai avea contracte în vigoare. De aceasta, se cere o aplecare a atenţiei Curţii de Conturi asupra acestui aspect.
Curtea de Conturi va desfăşura în luna septembrie un control la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română, conform programărilor afişate pe site-ul Curţii. Conform unor surse DC NEWS, Curtea de Conturi ar trebui să se aplece asupra modului în care în 2022 au fost achiziţionate şi plătite servicii de telefonie mobilă şi/sau fixă şi de servicii VPN/Internet, prin „asumarea răspunderii” de către Valentin Ştefan, actualul director general al CNPR.
„În perioada (2020-2021 iunie) în care ocupa funcţia de Director Adjunct, Valentin Ştefan a constatat faptul că serviciile de telefonie fixă/mobilă şi cele de internet sunt achiziţionate de Poştă în baza a două contracte diferite şi, pe deasupra, ele au o valoare mare, ţinând cont de întinderea teritorială a Poştei, dar şi de nevoia acesteia permanentă de asemenea servicii. CNPR avea încheiate următoarele contracte:
1. Pentru serviciile de telefonie fixă – Acordul cadru-contract subsecvent 140j/236/17.02.2020 încheiat cu TELECOM ROMANIA COMMUNICATIONS – cu o durată de 1 an.
2. Pentru serviciile de VPN – acord cadru – contract subsecvent TELECOM ROMANIA COMMUNICATIONS nr.140J/1306/21.07.2020, respectiv – durata contractului 1 an.
Astfel că acestuia i-a venit prima idee “genială de viitor manager”, şi anume de ce nu s-ar putea renunţa la telefonia fixă??!! Fiindcă în vizunea lui telefonia fixă este depăşită. Şi de ce nu s-ar putea contracta telefonie fixă prin intermediul serviciilor de internet, adică VoiP”, transmit sursele citate.
Valentin Ştefan, acuzat că a plătit pentru servicii fără a exista contracte încheiate
Problema cu aceste contracte, însă, era că ele expirau la date diferite. Primul pe 17 februarie 2021, iar al doilea pe 21 iulie 2021, motiv pentru care apăreau dificultăţi în legătură cu realizarea unei singure proceduri de achiziţie pentru aceste servicii.
„Însă, unde este o problemă există şi o soluţie. Astfel, încă din perioada când era Dir Adj., Valentin Ştefan a început să le pună beţe în roate celor de la IT astfel încât să se prelungească timpii pentru achiziţie şi să se ajungă în situaţia în care ambele contracte vor fi încetate, Asta in condiţiile in care Consiliul de Administraţie aprobase demararea achiziţiei de servicii de telefonie fixă încă din luna martie 2021 prin HCA nr. 29/30.03.2021 (referat nr.101.2/785/17.03.2021), iar cea de servicii de internet/VPN din luna septembrie 2021, prin HCA 75/02.09.2021 (referat 101.2/2267/09.08.2021)
Soluţia ‘simplă” identificată de acesta a fost şi complet nelegală, respectiv după încetarea contractelor a continuat să plătească aceste servicii, în baza unor referate aberante întocmite de Direcţia Economica şi aprobate de dumnealui. Aşadar, a plătit servicii fără a avea contracte încheiate în acest sens şi fără a organiza imediat procedurile de achiziţie necesare,