Claudia Sofianu, EY: Criza talentelor în era digitală devine preocuparea numărul 1 la vârful companiilor
Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
În contextul noilor provocări oferite de inovaţia digitală şi de apariţia tehnologiilor emergente, precum realitatea virtuală, metaversul sau inteligenţa artificială, care au dus la revoluţionarea modului în care organizaţiile interacţionează cu clienţii lor, strategiile de digitalizare şi inovaţie sunt umbrite de întrebări practice spinoase. Cine are capacitatea necesară să transpună aceste noi valenţe ale lumii digitale în rezultate tangibile în cadrul unei organizaţii sau cine şi cum poate asigura în cadrul organizaţiei talente durabile, motivate şi care să posede competenţele viitorului, sunt doar două dintre acestea.
Cercetarea de dată recentă, realizată de către EY SUA, care a adunat opiniile a 600 de directori de tehnologie, marketing şi finanţe din întreaga lume, relevă o nevoie acută a organizaţiilor de a găsi soluţii într-un context în care atragerea talentelor cu competenţe digitale dezvoltate este din ce în ce mai dificilă. Pe măsură ce companiile se confruntă cu fluctuaţii de personal crescute şi schimbări de strategie, găsirea talentelor competente care să asigure inovaţia digitală este, deci, tot mai urgentă.
Totodată, politicile de retenţie a angajaţilor care performează la locul de muncă au devenit prioritate principală în strategiile managementului de top. În acest context, cum îşi pot schimba liderii abordarea cu privire la atragerea şi reţinerea angajaţilor cu competenţe digitale? Care sunt acei angajaţi care trebuie să demonstreze competenţe digitale, ce abilităţi pot promova şi gestiona liderii şi cum va revitaliza inovaţia digitală satisfacţia angajaţilor?
Crearea mediului propice pentru identificarea, recrutarea şi motivarea talentelor cu abilităţi digitale
Conform rezultatelor cercetării menţionate, 67% dintre respondenţi au înregistrat o creştere a fluctuaţiei personalului cu competenţe din sfera ştiinţei datelor (data science) încă de la începutul crizei COVID-19. În general, dificultatea de a identifica, recruta şi reţine talentul este văzut ca cel mai mare obstacol în calea inovaţiei digitale, după reglementare.
Pentru a contracara acest fenomen, cea mai mare parte dintre participanţii la studiu (60%) au indicat faptul că, în prezent, responsabilitatea atragerii şi reţinerii talentelor cu competenţe digitale este împărţită între directorul executiv (CEO), directorul de operaţiuni (COO) şi directorul financiar (CFO). Restul de 40% spun că responsabilitatea revine în prezent directorului de tehnologie (CTO). Astfel, deşi talentul din sfera digitală a fost asociat în trecut doar cu Chief Technology Operation (CTO) şi funcţiunea condusă de acesta, de acum va fi necesară extinderea responsabilităţii până la nivel de CEO.
Implicarea CEO reprezintă cel puţin una dintre căile de diferenţiere faţă de competitori, întrucât atragerea şi păstrarea talentului nu se referă doar la competenţe şi recompensare; este, de asemenea, o chestiune de scop şi misiune organizaţională. În acest sens, managementul de top trebuie să colaboreze în vederea proiectării unui cadru potrivit pentru angajaţi, un mediu confortabil în care să performeze şi să creeze, să se simtă valorizaţi şi apreciaţi.
Crearea unei astfel de propuneri de valoare pentru a atrage talentul, inclusiv pe cei cu abilităţi de analiză a datelor şi competenţe digitale,