”Blonda lui Boc” a făcut cerere să plece din MAI. Ştefania-Gabriella Ferencz, eliberată din funcție la cerere
Ştefania-Gabriella Ferencz se întoarce la Cluj, acolo unde presa locală o identifică drept… ”blonda lui Boc”.
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Ştefania-Gabriella Ferencz, a fost eliberată din funcţie la cerere.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
”La data de 1 septembrie 2023 încetează, la cerere, exercitarea cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Ştefania Gabriella Ferencz, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. Doamna Ştefania-Gabriella Ferencz predă lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu în termen de 3 zile de la data prevăzută la alin. 1”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit unei decizii din 27 iulie, aceasta a fost numită să exercite, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne pentru o perioadă de 6 luni: ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ştefania-Gabriella Ferencz, consilier parlamentar la Parlamentul României – Camera Deputaţilor, exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne pentru o perioadă de 6 luni”.
De ce i se spune ”Blonda lui Boc”
”Dacă Emil Boc a revenit în poziția de primar al Clujului, Gabriella Ferencz a fost director în Primăria Cluj-Napoca. Dacă PNL a preluat Ministerul Transporturilor, Gabriella Ferencz a fost secretar general al acestei instituții” scrie presa locală, care mai notează că aceasta a fost poziționată și în diverse Consilii de Administrație.
Venituri anul 2022:
Ministerul de Interne – 164.573 lei.
Eximbank București, membru în Consiliul de Administrație – 257.916 lei.
CNAIR – 92.760 lei.
Total: 431.729 lei, adică 35.979 lei / lună, reprezentând: 7.342 euro / lună, mai arată Foaia Transilvania care transmite, citând surse din PNL Cluj, că Ștefania Gabriela Ferencz va reveni la Primăria Cluj Napoca, pe funcția de director general, unde se va ocupa de probleme ale orașului, precum metroul sau șoseaua metropolitană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cluj
mai
stefania-gabriella ferencz