Politica

Ce soluție aveți pentru Delta Dunării? Iohannis: Faptul că am venit aici

Klaus Iohannis în Delta Dunării. FOTO: Presidency

După ce a zis că a identificat o serie de probleme în Delta Dunării, Klaus Iohannis a fost întrebat ce soluții are.

„Vizita dumneavoastră de astăzi a avut ca scop de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările cu care se confruntă Delta. Doresc să vă întreb, să vă rog să ne daţi câteva exemple concrete de soluţii şi să ne spuneţi în ce a constat şi în ce va consta contribuţia dumneavoastră la găsirea acestor soluţii?”, a fost întrebat președintele.

„Contribuţia mea constă în faptul că am venit aici şi am atras atenţia asupra acestor chestiuni, că am discutat cu autorităţile centrale şi locale, iar soluţiile foarte concrete o să le prezinte ministerul, judeţul, primăria, administratorul Deltei atunci când se pun în practică”, a zis Klaus Iohannis.

Anterior, președintele a declarat:

„ste un loc cu un potenţial deosebit. Este un spaţiu care poate fi exploatat în acelaşi timp şi turistic şi economic. Oportunităţi la tot colţul. Este o zonă care nu este importantă doar pentru noi, românii, este o zonă care este foarte importantă pentru toată Europa şi, pe bună dreptate, este monument al naturii UNESCO. Este al întregii lumi. Dincolo de aceste lucruri foarte frumoase, trebuie să vedem însă şi care sunt problemele. Probleme sunt începând de la pescuitul excesiv, la probleme poate de turism, care poate fi mai frumos organizat pentru cei care vin. Sunt locuri extraordinar de frumoase pe care nu le văd de obicei turiştii. Mulţi trec cu barca, cu mare viteză şi în loc să vadă Delta, alungă Delta. Este păcat şi aici mai avem foarte multă muncă de convingere de dus. Sunt probleme care, la prima vedere, nu apar.

Probleme legate de poluare. Şi ele trebuie rezolvate. Şi poluarea nu este doar poluare locală, chit că şi aceasta există, este o poluare care vine mai de sus de pe Dunăre. Chiar am vorbit cu domnul guvernator despre poluarea cu microparticule de plastic care sigur, nici nu se văd, dar există şi este măsurabil impactul. Şi sigur, există un impact major al schimbărilor climatice şi aici lucrurile devin complicate. Avem dovada ştiinţifică şi ne-a fost prezentată că există ani tot mai deşi cu secetă versus inundaţie excesivă. Este foarte clar că schimbările climatice au un efect vizibil şi măsurabil asupra Deltei Dunării. Aici trebuie să ne străduim cu toţii să prevenim schimbările climatice dramatice care ar putea să apară. Pentru asta există conceptul de renaturare şi am văzut deja câteva zone, inclusiv acum, când am fost în muzeu, am văzut zona renaturată Zagen”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

delta dunarii

iohannis delta

klaus iohannis

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button