Politica

PSD cere demisia lui Clotilde Armand: USR nu mai poate invoca scuze pentru a face scut în jurul primarului Sectorului 1

Inquam Photos / George Calin

Clotilde Armand a dat astăzi cu subsemnatul la Parchet. Primarul Sectorului 1 are calitatea de suspect în dosarul în care este acuzată de ANI că a beneficiat, în mod incompatibil, de salariu pentru un proiect desfășurat de primărie în care s-a numit pe sine manager. 

”PSD solicită USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcții publice” în cazul colegei lor de partid Clotilde Armand! Primarul userist este, de astăzi, suspectă în dosarul penal în care este cercetată pentru infracțiunile de conflict de interese și însușirea ilegală de bani din bugetul Primăriei Sectorului 1.

De astăzi, Clotilde Armand a devenit oficial „un penal într-o funcție publică”, care conform principiilor invocate până acum cu vehemență de USR, ar fi trebui să fie deja exclusă din partid și cu demisia scrisă din poziția de primar!

Atitudinea duplicitară de până acum a conducerii USR, prin care face scut în jurul penalilor din partid, a fost justificată în mod jenant prin faptul nu s-a început oficial urmărirea penală împotriva lor.

Totul deși sesizările depuse la Parchet de instituțiile statului conțineau indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte penale.

Această abordare a arătat dublul standard practicat de USR: principiile de integritate invocate pentru reprezentanții altor partide nu se aplică în cazul propriilor colegi de partid!

USR nu mai are, de astăzi, nici un fel de scuză!

Menținerea în partid a penalei Clotilde Armand înseamnă sfidarea și trădarea fără jenă a cetățenilor care au cerut respectarea criteriilor de integritate în clasa politică românească” arată PSD într-un comunicat de presă. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

ancheta

ani

armand

parchet

psd

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button