Actualitate

Tranzacția momentului în banking. Alpha Bank Romania cumpără operaţiunile de retail ale Orange Money România

Alpha Bank Romania preia activitățile de retail ale Orange Money România.

Alpha Bank Romania a semnat un contract de transfer de business cu Orange Money România, care se referă la preluarea activităţilor de retail şi care cuprinde portofoliul de clienţi, activele digitale de top (aplicaţia mobilă), portofoliul de carduri de credit şi angajaţii, conform unui comunicat al băncii.

‘Alpha Bank Romania a îmbinat tradiţia şi inovaţia încă de la începutul activităţii sale, iar această achiziţie face parte din strategia băncii de a-şi consolida poziţia pe piaţă şi de a oferi clienţilor o experienţă digitală superioară. Suntem încântaţi să beneficiem de punctele forte ale Orange Money România şi bucuroşi de oportunitatea de a construi un ecosistem de soluţii digitale pentru clienţii noştri. Gândirea strategică, flexibilitatea şi viziunea pe termen lung a Alpha Bank Romania sunt astfel completate cu o infuzie de agilitate şi expertiză în domeniul serviciilor financiare digitale de top’, a declarat Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank Romania şi director general al Reţelei Internaţionale Alpha Bank Group.

Prin această achiziţie, Alpha Bank Romania continuă strategia sa de creştere a valorii oferite clienţilor săi şi de consolidare a prezenţei pe piaţă.

Tranzacţia va pune la un loc expertiza în banking şi tradiţia inovatoare a Alpha Bank Romania cu agilitatea şi competenţele digitale ale Orange Money, permiţând băncii să devină unul dintre jucătorii cheie în banking-ul digital din România.

În plus, specialiştilor Alpha Bank li se vor alătura angajaţii Orange Money România pentru a crea una dintre cele mai experimentate echipe de profesionişti în digital banking.

‘Datorită unei echipe puternice de specialişti în digital banking, Orange Money România a crescut constant devenind o soluţie digitală financiară de top, recunoscută de către clienţi şi de piaţă pentru calitatea serviciilor şi pentru viziunea inovatoare. Abordarea strategică a Orange Money a avut mereu în vedere integrarea aplicaţiei şi a produselor sale într-un ecosistem bancar şi, pentru a atinge acest obiectiv, am semnat transferul businessului de retail Orange Money către Alpha Bank România. Experienţa Alpha Bank va oferi continuitate clienţilor noştri, iar produsele lor bancare vor îmbogăţi suita de servicii la care utilizatorii Orange Money au acces astăzi’, a spus Haris Hanif, CEO Orange Money România.

Prin integrarea portofoliului de clienţi Orange Money România, Alpha Bank Romania îşi extinde semnificativ propria bază de clienţi şi îşi va consolida poziţia pe piaţă.

Clienţii Orange Money România vor continua să beneficieze de produsele şi serviciile existente şi în plus vor obţine acces la întreaga gamă de produse şi servicii oferite de Alpha Bank Romania.

În acelaşi timp, banca va putea pune la dispoziţia consumatorilor soluţii digitale de top prin integrarea şi dezvoltarea aplicaţiei de mobil a Orange Money.

Tranzacţia va fi finalizată după obţinerea tuturor aprobărilor din partea autorităţilor implicate şi îndeplinirea condiţiilor precedente obişnuite în aceste situaţii, notează Agerpres.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

alpha bank

orange money

retail

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button