Livrarea unui țap ispășitor este un element clasic al comunicării de criză: pui un cap pe tavă și aștepți ca furia populară să dispară. Statul român o face însă atât de inoportun, încât ministrul de Interne Cătălin Predoiu a mers la Viena, să mai dea un prilej bun Austriei de a ne arăta gunoiul din ogradă: țara în care un drogat cu droguri cu mașină este lăsat de Poliție să plece, în virtutea unui statut de special.
Ghilotina funcționează însă doar imediat, altminteri, poporul căruia i s-a făcut o nedreptate va vedea că a fost înșelat.
Până acum, capetele servite poporului sunt verigi intermediare: un polițist, un director de spital, ajuns în funcție prin aceleași mecanisme de pile și protecții.
Ce vedem astăzi este că statul român s-a descurcat să salveze un infractor drogat, care apoi a ucis doi tineri și a condamnat la moarte agonizantă o tânără mamă, care venise la spital să primească ajutor medical într-o chestiune probabil banală pentru medici: o sarcină oprită în evoluție, complicată infecțios, cum arată certificatul de deces.
Tânărul care făcea parte din castele superioare ale României, cele în care banii, pilele și disprețuirea celorlalți ca fiind umili sunt singurele valori, a stat în secția de poliție, cu droguri în mașină, mai puțin decât a stat gravida în spitalul din Botoșani.
A fost salvat și lăsat în libertate, posibil în urma unor „intervenții” care împart cetățenii în cei cu putere și cei fără de putere sau, și aici e doar o diferență de nuanță, a autocenzurii și servilismului unor funcționari aflați față în față cu o persoană în mod evident din casta specialilor.
La fel ca în cazul turnătorului Bălăceanu Stolnici, întrebarea la care autoritățile trebuie să răspundă este cine l-a făcut pe un tânăr de 19 ani un special care consuma droguri la vedere și lăsat să ucidă cu mașina alți tineri, neînsemnați în ochii autorităților.
Dacă Bălăceanu Stolnici a fost un produs tipic al sistemului comunist, adolescentul drogat (la 19 ani, încă îl putem numi adolescent) este un produs al postcomunismului care a replicat la nivelul unor grupuri sociale speciale puterea nomenclaturii comuniste – același sistem mafiot de relații, șantaj și dezumanizare a celorlalți, care nu intră în castă.
Adolescentul care se lăuda public cu consumul de droguri și încălcarea legii se baza pe statul care îi proteja casta mai mult decât se bazau cei doi adolescenți uciși pe un stat care să acorde o minimă protecție.
Un special drogat și ucigaș a avut la dispoziție un sistem instituțional de salvare funcțional, spre deosebire de tânăra gravidă, care nu avea nicio minimă recomandare pentru un sistem care, aflat în fața unui nespecial, a devenit nefuncțional vreme de șapte ore.
Dincolo de cele trei morți dramatice, cauzate direct de sistem, efectul mult mai periculos este sentimentul tot mai acut că oamenii sunt pe cont propriu, lupi contra celorlalți, cu frici atavice gata să se transforme în reversul lor,
