Programele multianuale prioritare de mediu și gospodărirea apelor. Guverul poate prelungi perioada de realizare
Guvernul ar putea aproba, joi, prin ordonanţă, perioada de realizare a programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, pentru îndeplinirea scopului programelor, dar şi a obligaţiilor României în sectorul de mediu până la data de 31 decembrie 2025.
Astfel, miniştrii Cabinetului vor lua în discuţie proiectul de ordonanţă privind prorogarea termenului prevăzut la articolului 6 din OG 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor.
Executivul ar putea adopta şi un proiect de ordonanţă privind unele măsuri bugetare.
„Prin proiectul de act normativ se propune introducerea unei norme derogatorii de la prevederile articolului 18 alineat (3) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care să se aplice în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, şi care să autorizeze Ministerul Finanţelor să aprobe modificarea prevederilor trimestriale ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, la titlul „Cheltuieli de personal”, fără îndeplinirea condiţionalităţii prevăzute la alineatele (4) şi (5) ale aceluiaşi articol. Propunerea normativă va permite modificarea repartizării pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru plata în luna septembrie a anului curent, la termenul stabilit potrivit legislaţiei în vigoare, a drepturilor salariale cuvenite personalului vizat”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
În analiza Guvernului se va afla şi un proiect de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sesiunea 2023 şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
gospodarirea apelor
guvern
ordonanta