Comentarii

Cine și ce ne omoară copiii. Își asumă premierul Ciolacu?

A fost nevoie să moară încă doi oameni, ca să parafrazăm o vorbă prezidențială, pentru ca ochii presei și ai opiniei publice să se întoarcă, încă destul de rezervat totuși, în direcția autorului dezastrului din Poliția Română. Către cel care i-a luat locul lui Gabriel Oprea, dar într-o variantă mai perfidă.

Scriu de ani de zile despre Bogdan Despescu, secretar de stat pe ordine publică în ministerul Afacerilor Interne, un personaj camuflat pentru opinia publică, suficient de puțin cunoscut încât să nu genereze nicio emoție și, implicit, să nu fie o miză pentru furia societății, care nu știe că e, în mod real, principala ei cauză.

Buzoian din Nehoiu, și-a început cariera în 1995 și a desfășurat-o mult timp la Buzău. Acolo unde, spun surse din sistem, tatăl sau era bun prieten cu tatăl actualului premier Ciolacu. Aici CV complet

În 2010 și-a găsit timp pentru un doctorat despre care Emilia Șercan a dovedit că este grosolan plagiat, cel puțin 157 de pagini din cele 345 ale tezei sunt copiate.

Cu toate acestea a rămas cu titlul iar, în 2018, avea să dea în judecată MAI și IGPR pentru a le obliga să-i plătească sporul doctoral. A câștigat și a încasat cu dobândă.

Proaspăt doctor, din 2011 și până în 2015 a țopăit în funcții: șef al IPJ Prahova, șef de cabinet al șefului IPJ Buzău, adjunct al șefului IPJ Buzău.

În 2014, în mandatul lui Gabriel Oprea la Interne, în cariera dlui Despescu s-a întâmplat ceva foarte interesant: devine șef al IPJ Constanța.

Este un județ aparte, având în vedere specificul – port, bază militară importantă, mulți străini, turism intens – motiv pentru care, ca în cazul DIICOT, este considerat firesc, spun surse din Poliție, ca SRI să aibă un cuvânt greu de spus în alegerea șefului poliției. Și ales a fost dl Despescu. (Oare acest specific este o explicație a întârzierii demiterii actualui șef al IPJ Constanța?).

După numai un an, în 2015, Gabriel Oprea se prăbușea în accidentul Gigina și SRI își pierdea jupânul de la Interne. S-a format guvernul Cioloș, tehnocrați PSD, PNL și SRI. Petre Tobă este numit ministru de Interne, iar inspector general al IGPR, șeful Poliției Române, în locul său, devine Bogdan Despescu însuși.

Imediat, în timp ce este inspector general, în 2016, urmează Colegiul Național de Apărare: Studii postuniversitare de nivel înalt în domeniul securității.

Alegeri 2016, guvernul Grindeanu, guvernul Tudose, Bogdan Depescu este de neatins. Cade totuși în 2018, teoretic în scandalul polițistului pedofil Stan, motiv de demitere valid în sine, însă, în mod real, pe fondul războiului declanșat de Dragnea împotriva influenței SRI, pe seama căreia punea problemele sale penale.

Despescu era atât de important în ecuație încât a atras după sine căderea guvernului Tudose și lăsarea premierului nipon să se plimbe în Muzeul Satului în lipsă de interlocutor.

Un an a stat parcat Despescu pe un post de consilier la IGPR,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button