Dan Armeanu, Vicepreşedinte ASF: Sistemul de pensii private a avut cel mai important rol în listarea Hidroelectrica. Fondurile de pensii au subscris aproape jumătate din IPO (46,85%), ceea ce reprezintă în jur de 10% din capitalul social al Hidroelectrica şi au asigurat listarea integrală numai în România
Oferta publică de vânzare de acţiuni derulată de către Fondul Proprietatea cu acţiunile Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din România, s-a încheiat cu un real succes pentru piaţa de capital din ţara noastră. Listarea Hidroelectrica S.A. a fost cea mai mare listare din U.E. şi a treia cea mai mare din lume şi reprezintă poate cel mai important pas în vederea îndeplinirii criteriilor setate de MSCI (Morgan Stanley Capital International) pentru promovarea pieţei locale de capital la statutul de piaţă emergentă.
Acest succes nu ar fi fost posibil fără implicarea sistemului de pensii private care deţine cea mai mare acumulare de capital românesc, de aproximativ 24 de miliarde de euro, şi cei mai mari investitori instituţionali din România.
Un rol determinant în cadrul acestei operaţiuni l-au avut fondurile de pensii private atât prin participarea activă în cadrul emitentului Fondul Proprietatea, cât şi prin achiziţionarea unui pachet semnificativ de acţiuni în cadrul ofertei. Astfel, prin exercitarea drepturilor de vot în cadrul adunărilor generale ale Fondului Proprietatea, fondurile de pensii private au determinat listarea integrală a acţiunilor Hidroelectrica S.A. numai în România, la Bursa de Valori Bucureşti.
Premergător ofertei de listare, în vederea facilitării accesului fondurilor de pensii private la companii în care statul român deţine mai mult de 50% din capitalul social, au fost introduse modificări legislative precum stabilirea limitei de expunere la 10% din activele unui fond de pensii în cazul acestor emitenţi. De asemenea, au fost introduse şi prevederi referitoare la perioada de reîncadrare în limitele gradului de risc în cazul în care, ca urmare a efectuării investiţiei, ar fi fost depăşit gradul de risc asumat prin prospectul schemei de pensii.
În contextul noilor tendinţe europene privind energia verde, al pactului verde european, al politicilor de mediu, fondurile de pensii au început să-şi îndrepte investiţiile şi către instrumente financiare „verzi” pe măsura ce administratorii şi-au integrat factorii ESG în strategiile de investiţii. Hidroelectrica este un emitent care îndeplineşte standardele ESG (Environmental, Social, Governance), criterii importante în analiza companiilor în care sunt investite activele fondurilor de pensii. Astfel, fondurile de pensii private au achiziţionat acţiuni în valoare totală de 4,37 mld. lei (PII+PIII), valoare ce reprezintă 3,82% din totalul activelor fondurilor de pensii, procent calculat la data de 14.07.2023.
Total sistem
Procent oferta IPO
Procent emitent
Procent total active sistem
IPO
46,85%
9,34%
3,82%
4-Aug-23
9,71%
4,06%
Din totalul acţiunilor oferite în cadrul ofertei de vânzare de către Fondul Proprietatea, fondurile de pensii private au achiziţionat 46,85%, reprezentând un total de 9,34% din totalul acţiunilor emise de Hidroelectrica S.A. La data de 04.08.2023, ponderea deţinerilor fondurilor de pensii din totalul acţiunilor Hidroelectrica S.A. este de 9,71% în valoare totală de 4,75 mld. lei.
Mai mult, din evolutia cursului acţiunilor se observă o stabilizare a acestuia la un nivel superior preţului din IPO ceea ce înseamnă beneficii suplimentare pentru participanţi.