Opinie Gabriel Biriş, avocat: Elefantul din cameră? Nu, „elefanţii din cameră“! Evaziunea este omniprezentă. Vedem anunţuri pe internet: „Preluăm firme cu datorii la stat“. Am văzut chiar şi un Range Rover negru pe care scria mare acelaşi anunţ, plus un număr de mobil… De ce ar prelua cineva firme cu datorii la stat? Şefii ANAF, DIICOT îşi pun întrebarea asta?
Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Romania, atrage atenţia asupra faptului că politicul are, din nou, o abordare oarecum pompieristică, generând discuţii cu privire la soluţii pe termen scurt pentru a rezolva o criză ce pare a nu fi a noastră, fără a se aplica pe identificarea şi redresarea cauzelor care generează aceste crize, repetitive. Florin Pogonaru identifică şi „elefantul din cameră“, respectiv supraimpozitarea muncii coroborată cu prea multe „exceptări“: microîntreprinderi, PFA, IT, construcţii şi agricultură etc.
Îmi permit să mai menţionez şi eu un „elefant“ despre care vorbim mult prea puţin zilele acestea: EVAZIUNEA.
Este omniprezentă.
Vedem anunţuri pe internet: „Preluăm firme cu datorii la stat“. Am văzut chiar şi un Range Rover negru pe care scria mare acelaşi anunţ, plus un număr de mobil… De ce ar prelua cineva firme cu datorii la stat? Şefii ANAF, DIICOT îşi pun întrebarea asta?
Mergem să cumpărăm chiloţei sau hăinuţe de copii şi suntem întrebaţi la casă dacă vrem factură. Pentru chiloţei? Vedem cozi la biroul de emitere facturi de la supermarket. De ce?! Nu cumva a devenit un sport naţional ca „antreprenorii“, care îşi iau salariul pe microîntreprinderi, să pună totul acolo? Evită plata impozitului pe dividende, mai deduc şi TVA… Sigur că e sport naţional, se poate vedea din execuţia bugetară: încasările din impozitul pe microîntreprinderi au crescut masiv în ultimii ani (normal, şi mai e şi greu de evitat, că procentul e la veniturile firmei), dar încasările din impozitul pe dividende au cam scăzut. Cum aşa? Uite-aşa!
În fiecare săptămână găsesc în parbriz un anunţ: cumpăr/vând orice tip de maşină. Şi un număr de mobil la care să sun. Interesant…
Sâmbătă seara am băut un suc pe o terasă în Sighişoara, într-un loc bine cunoscut (chiar e pitoresc!). Pe meniu scria clar: „plata doar cash“. OK, aveam la mine ceva cash. Nota a venit scrisă de mână, bon fiscal ioc!
Duminică am fost la un superconcurs de mountain bike, la Saschiz, super traseu, superorganizare, peste o mie de oameni. Primul gând, când am trecut linia de sosire, a fost simplu: „vreau o bere!“. În stânga, ditamai cortul, cu bere. Nici măcar nu era coadă! Norocos? Nicidecum! Pe tejghea trona un anunţ: plata doar cash sau cu Revolut. REVOLUT??? Am mârâit ceva, m-am dus la maşină şi m-am întors cu cash. Îmi dă berea, plătesc şi cer bon. Oamenii nici măcar nu aveau casă de marcat! A vrut totuşi să îmi lase 1 leu la bere, să nu mă supăr… M-am supărat, dar degeaba!
România este oare sat fără câini? Am văzut manifestaţii la Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, că nu vor să le elimine din sporuri… Sporuri pentru ce? Pentru debandadă?
Despre impozitarea sumelor ce nu pot fi justificate sau a celor parcate prin paradisuri, ce să mai spun? Cum ar putea oare decidenţii noştri să facă ceva serios dacă lasă „elefanţii“ în continuare liberi prin cameră?
