Exclusiv Abuz al poliției: vorbești ce și cu cine vrem noi. Interviu doar cu voie de la „miliția despească”
La începutul verii, România era zguduită de o serie de crime șocante. Mai întâi fetița din canapea, apoi cuplul înjunghiat în parc la Craiova și dublul omor de la Timișoara. Intrasem sub semnul unei violențe extreme, cum a evoluat acest fenomen infracțional, care sunt factorii declanșatori, ce rol au rețelele sociale, jocurile video, care sunt vulnerabilitățile?
Erau întrebări la care am căutat un răspuns profesionist, cu atât mai necesar cu cât în spațiul public au apărut multe peudoanalize total nefudamentate, ba chiar pe alocuri abracadabrante, al căror singur scop era să șocheze suplimentar. Iar oamenii trebuie să știe adevărul, inclusiv preventiv.
Am optat pentru un interviu cu unul dintre cei mai titrați polițiști de omoruri din țară, școlit la FBI, 18 ani de carieră din care 14 dedicați exclusiv anchetării omorurilor, cazuri celebre în CV, zero autori necunoscuți în cei 7 ani cât a condus Serviciul Omoruri din București, ajuns sub conducerea sa o structură de elită chemată apoi să rezolve cazuri dincolo de competența teritorială, cum a fost teribilul Caracal. Comisarul șef Radu Gavriș, actual director adjunct al Poliției Capitalei, o prezență rară în presă, din motive pe care tocmai aveam să le deslușesc.
Aprobare de la miliție
Conform unei proceduri pe care la momentul respectiv nu am pus-o sub semnul întrebării, pornind de la prezumția de bună-credință, am solicitat aprobare pentru interviu șefului structurii de poliție unde lucrează comisarul Gavriș, adică directorului general DGPMB chestor Bogdan Berechet, specificând din capul locului că nu urmăresc sub nicio formă analiza anchetelor mai sus menționate, ci o analiză criminologică, inclusiv în timp, a unui fenomen infracțional.
Răspunsul a venit după 5 zile de insistențe. Mai întâi, oral, purtătoarea de cuvânt a DGPMB, dna Crina Eșanu, mi-a comunicat că ar trebui să aștept o analiză a IGPR pe această temă, pentru a lua de acolo informațiile pe care le doresc. Apoi în scris, la solicitarea mea ferma, laconic, la modul “nu vrem pentru că nu vrem”. Aici primul răspuns integral al chestorului Berechet.
Adică șeful Poliției Capitalei a refuzat nemotivat o solicitare de interes public indubitabil și motivată a unui jurnalist, ba chiar și-a permis ca prin purtătorul de cuvânt să îi dea indicații și să îi facă agenda jurnalistului.
În fața abuzului milițienesc, i-am solcitat ministrului de interne Predoiu să analizeze speță și să ia o decizie. Dl Predoiu mi-a răspuns elegant avocățește, trimițându-mă înapoi la dl Berechet. Citește aici răspunsul ministrului Predoiu
Am revenit la dl Berechet cu o argumentație și mai detaliată a intenției mele, în fapt (oportunitate, interlocutor, obiective) și în drept. Aici integral.
Situația devenea însă grotescă. Un jurnalist care vrea să facă analiza unui fenomen infracțional cu unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu era pus în situația să argumenteze pe pagini întregi în fața unui polițist cu mentalitate de milițian.
Răspunsul milițianului a fost tot negativ, tot după o săptămână de gândire, de această însă ceva mai amplu,
