Politica

Marcel Ciolacu, de Ziua Marinei, spune că „poziţia României a căpătat o semnificaţie din ce în ce mai importantă”

Premierul României, Marcel Ciolacu, a ţinut un discurs la festivităţile organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, de la Constanţa. 

Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat la Constanța, la Ziua Marinei Române, zi consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902.

”Excelenţa Voastră, domnule preşedinte al României, domnule preşedinte al Senatului României, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor miniştri, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Înaltpreasfinţia Voastră, Excelenţele Voastre, membri ai Corpului Diplomatic, doamnelor şi domnilor amirali şi generali, ofiţeri şi maiştri militari, subofiţeri gradaţi şi soldaţi profesionişti, personal civil, elevi şi studenţi, distinsă audienţă, înainte de toate, aş vrea să îi salut pe toţi marinarii români, militari sau civili. Vă doresc tuturor numai bine şi mult succes în activitatea dumneavoastră!

La mulţi ani în această zi sfântă de 15 august, Ziua Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Doamnelor şi domnilor, pe lângă importanţa istorică, Ziua Marinei Române mai are o semnificaţie simbolică aparte. Prin această sărbătoare marcăm rolul deosebit pe care România îl are în regiunea Mării Negre şi la gurile Dunării, locul unde se deschide cea mai importantă cale de navigaţie dintre Orient către inima Europei.

În ultimii ani, această poziţie a României a căpătat o semnificaţie din ce în ce mai importantă, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea activităţilor comerciale sau a politicilor energetice ale Uniunii Europene, dar mai ales în privinţa poziţiei geostrategice esenţiale pentru Alianţa Nord-Atlantică din care facem parte.

Aş spune că astăzi, la mai bine de un an şi jumătate de la invazia total incorectă a Federaţiei Ruse în Ucraina, rolul României, ca partener NATO, în această regiune a Mării Negre a căpătat o importanţă şi mai mare, nu doar în ceea ce priveşte alternativele energetice ale Uniunii Europene după sistarea relaţiilor comerciale cu Federaţia Rusă, ci mai ales în asigurarea culoarelor de tranzit pentru exporturile de cereale din Ucraina şi ca poziţie cheie în strategiile de securitate ale NATO pentru consolidarea de fapt a flancului estic”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

”Doamnelor şi domnilor, în toate aceste aspecte, Forţele Navale Române au avut şi vor avea în continuare o contribuţie semnificativă pentru securitatea României şi a partenerilor noştri în spaţiul nord-atlantic.

De aceea, în calitate de primul ministru al României, datoria mea este de a asigura resursele necesare pentru înzestrarea şi modernizarea Forţelor Navale Române, dar şi pentru pregătirea militarilor din aceste structuri, care asigură apărarea naţională şi a întregii regiuni. În acest sens, după cum ştiţi, alocarea bugetară pentru apărare a crescut din acest an la 2,5% din PIB. Vă asigur că vom menţine acest nivel şi în anii următori, indiferent de provocările economice pe care le vom întâmpina.

Este un angajament major şi necesar. În actualul context geostrategic în care ne aflăm, pe de altă parte, ştiu foarte bine că oricât de mulţi bani am aloca de la Guvern, oricât de multe echipamente s-ar achiziţiona prin Ministerul Apărării, pentru înzestrarea Forţelor Navale Române,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button