La ce să ne așteptăm? Moscova promite răzbunare după atacul Ucrainei asupra podului ce leagă Crimeea de Rusia
DISTRIBUIE
Ministerul rus de Externe a condamnat sâmbătă ceea ce a numit „atacul terorist” al Ucrainei asupra podului din Crimeea, afirmând că acesta a pus în pericol vieţile unor civili nevinovaţi, şi a promis represalii.
„Nu poate exista nicio justificare pentru astfel de acţiuni barbare şi ele nu vor rămâne fără răspuns”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o postare pe Telegram, informează Reuters.
Anterior, Ministerul rus al Apărării a declarat că armata a respins un atac cu rachete ucrainene asupra podului lung de 19 km care leagă Crimeea anexată ilegal în 2014 de Rusia prin strâmtoarea Kerci.
Ministerul a declarat că forţele ruse au doborât, de asemenea, mai multe drone ucrainene care vizau peninsula.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei
DISTRIBUIE