Actualitate

Ce se întâmplă cu Termocentrala Mintia și ce va reprezenta în 2026 nu doar pentru România, ci pentru estul Europei

Mintia ar urma să devină cea mai mare termocentrală pe gaz din Europa şi cu cel mai mare randament, spune prefectul de Hunedoara. 

Călin Petru Marian, prefectul judeţului Hunedoara, a fost invitatul RRA de astăzi, în contextul în care cea mai mare investiție făcută în sistemul energetic din România va fi în județul Hunedoara, unde noul proprietar al Termocentralei Mintia a prezentat planul de un miliard de euro pe care vrea să-l realizeze cu unitatea energetică.

”Este foarte importantă pentru sistemul energetic naţional pentru că va produce, la sfârşitul anului 2026, undeva la 1700 de megawaţi. Va fi undeva un mod energetic important atât pentru România, dar şi pentru tot ceea ce înseamnă estul Europei şi prin investiţia care se va face clar că pentru judeţul Hunedoara este important că punem ceva în loc în tot ceea ce a fost Termocentrala Mintia, care funcţiona pe cărbune din anii ’70, dar în acelaşi timp se va produce curent şi energie pe bază de gaz, care nu va mai polua” a spus Călin Petru Marian. 

Prefectul a adăugat, despre starea termocentralei de astăzi, că ”Am fost în vizită săptămâna trecută, chiar duminică, împreună cu domnul ministru Sebastian Burduja şi am văzut la faţa locului că s-a demarat investiţia, deci este pregătit locul unde se va construi noua centrală pe gaz, centrală care se va construi cu o firmă care a câştigat licitaţia cu firma iordaniană. La construirea termocentralei vor lucra peste 1200 de angajaţi, bineînţeles că se va lucra cu foarte mult personal din România, iar după ce se realizează investiţia vor fi aproximativ 300 de ingineri şi personal tehnic care va întreţine funcţionare”. 

După ce i s-a ridicat următorul aspect: ”Gândindu-ne că un reactor de la centrala nucleară de la Cernavodă introduce în sistemul naţional 700 de megawaţi, va fi o investiţie fără precedent în România, din câte pricepem”, prefectul a mai spus: ”Cu siguranţă cred că va fi cea mai mare termocentrală pe gaz din Europa şi cu cel mai mare randament, ziceau specialiştii care au participat la vizita ministrului Burduja la Mintia. Şi automat, această investiţie se cuplează şi cu independenţa energetică a României prin extragerea gazului din Marea Neagră”, arată Rador. 

Citește și: Ce urmează să se întâmple cu termocentrala Mintia. Noul proprietar a dezvăluit planul

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

mintia

termocentrala

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button