Actualitate

Guvernul angajează IT-iști pe un salariu egal cu cel a președintelui României. Bogadn Ivan: Este primul boom foarte mare pe care îl dă statul!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a vorbit despre completarea cloud-ului guvernamental şi finanţarea de peste 520 de milioane de euro pentru predefinirea sistemelor informatice ale statului român.

„În primul rând, acest proiect se adresează ministerelor şi autorităţilor centrale, pentru că ei sunt beneficiarii direcţi şi evident că ei îşi pot lua specialişti din orice zonă care să îi consilieze. Noi avem, astăzi, constituit la nivelul Ministerului Cercetării şi Digitalizării un grup de 15 specialişti şi urmează să creştem numărul lor, iar la nivelul acelui task force al ADR-ului avem 50 de locuri libere, se fac angajări. Ştiu că au aplicat mai mulţi decât locurile libere.

Nu ştiu care este stadiul exact astăzi, câţi dintre ei sunt eligibili şi câţi au trecut procesul de selecţie – IT-iși care sunt plătiţi cu salariul preşedintelui României – cam 4000 de euro pe lună, plus-minus în funcţie de nivelul de expertiză al fiecăruia. În piaţa privată, un IT-ist de arhitectură complexă poate să câştige până la 8000 de euro net. Ne apropiem şi este primul boom foarte mare pe care îl dă statul român, o schimbare majoră de paradigmă”, a spus Bogdan Ivan, la DCNews TV.

Interviul integral, în materialul video de mai jos:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

angajari

bogdan ivan

guvern

it

ministru

salarii

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button