Un român a fost evacuat din Niger şi a ajuns la Paris. Alţi trei vor fi transportaţi în Franţa
Un cetăţean român a fost preluat din Niger cu unul dintre zborurile de evacuare organizate de către autorităţile franceze şi a ajuns în siguranţă la Paris, a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Conform MAE, ceilalţi trei cetăţeni români care au solicitat sprijinul Ambasadei României la Alger pentru evacuare vor fi preluaţi cu o aeronavă care urmează să decoleze în orele următoare cu destinaţia Paris. MAE precizează, într-un comunicat, că, la acest moment, nu mai există solicitări de asistenţă şi protecţie consulară din partea altor cetăţeni români din Republica Niger.
Pentru evitarea unor situaţii deosebite în care s-ar putea afla cetăţenii români, MAE reaminteşte că pentru Republica Niger a fost emis un avertisment de călătorie ‘Există factori confirmaţi de risc – evitaţi călătoriile!’. În acest context, se recomandă ferm tuturor cetăţenilor români care se află pe teritoriul Republicii Niger să se adreseze Ambasadei României la Alger şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.
Ambasada României la Alger urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate din Republica Niger, menţine legătura cu reprezentanţii celorlalte state membre UE, fiind pregătită să acorde asistenţa şi protecţia consulară necesară, conform competenţelor, se arată în comunicatul citat. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Alger:
+213 23 48 55 85, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice la Alger: +213 79 2016940.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cetateni romani
evacuare
mae
niger
paris
roman