‘Rabla Local’ este inspirat din Programul ‘Dăm valoarea rablei tale’ al Primăriei Sfântu Gheorghe, anunță municipalitatea
Sursă foto: Pexels (Georgi Petrov)
Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi, că au început înscrierile în noul program Rabla Local derulat de Ministerul Mediului, care a fost inspirat din programul ‘Dăm valoarea rablei tale’, pornit de la Sfântu Gheorghe, în cadrul căruia au fost casate aproape 1.200 de autoturisme vechi.
‘Ministerul Mediului a anunţat că noul program Rabla Local 2023 a început pe 31 iulie, înscrierile fiind deschise doar până pe 31 august. Rabla Local este programul prin care proprietarii de autoturisme pot casa maşini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă, primind la schimb suma de 3.000 lei. Singura condiţie este că, timp de 3 ani de la obţinerea banilor, beneficiarul programului nu va putea cumpăra o maşină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5, în acest caz trebuind să returneze suma primită în cadrul Rabla Local. Programul Rabla Local derulat de Ministerul Mediului a luat naştere luând ca exemplu programul ‘Dăm valoarea rablei tale’ iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe.
Din 2021 de când a fost implementat, în cadrul acestui program a fost aprobată casarea a 1.189 de autoturisme vechi, ceea ce înseamnă tot atâtea locuri de parcare eliberate’, a arătat Primăria Sfântu Gheorghe, într-un comunicat de presă.
Potrivit Primăriei Sfântu Gheorghe, statisticile din programul ‘Dăm valoarea rablei tale’ au fost ‘interesante’, în sensul că cea mai veche maşină casată a fost fabricată în 1972, acum mai bine de 50 de ani, iar cea mai nouă maşină casată a fost fabricată în 2010. Statistica arată că au fost depuse cereri de casare pentru 12 maşini fabricate în anii ’70, 52 din anii ’80, 409 din anii ’90 şi alte 698 din anii 2000.
‘În acest moment în Sfântu Gheorghe sunt înmatriculate 22.481 de autoturisme, aproape dublu faţă de acum 20 de ani. Cu toate acestea, tendinţa de creştere este una încetinită în ultimii 2-3 ani şi datorită programului ‘Dăm valoarea rablei tale’ care a scos din circulaţie foarte multe maşini vechi.
În cadrul programului naţional, Primăria Sfântu Gheorghe a solicitat finanţare nerambursabilă în valoare de 1.200.000 lei pentru 500 de autovehicule uzate. Restul de 300.000 de lei a fost deja alocat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reprezentând cota parte de 20%. În toată ţara sunt deja peste 500 de primării înscrise în program’, a precizat Primăria Sfântu Gheorghe. Municipalitatea a arătat că persoanele care doresc să participe la programul Rabla Local trebui mai întâi să se înscrie pe site-ul Administraţiei pentru Fondul de Mediu (AFM) urmând o serie de paşi.
‘Abia după ce a fost publicată pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe lista cererilor acceptate, participanţii trebuie să depună documentele necesare la Registratura Primăriei. Participanţii vor fi anunţaţi şi personal (telefonic sau prin e-mail) despre acceptarea în cadrul programului. Conturile de utilizator trebuie create anterior înscrierii în aplicaţie. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex.