Politica

Răsturnare de situație în cazul Greenfield. PSD a luat fața USR-ului și a depus un proiect de rezolvare a situației drumului de acces

Partidul Social Democrat a depus un proiect privitor la accesul către cartierul Greenfield.

Consilierii generali ai partidului Social Democrat au depus un proiect care să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de vineri, 28 iulie 2023, ziua în care locuitorii din cartierul Greenfield vor protesta în fața Primăriei Capitalei, de la ora 10.

În proiectul depus de reprezentanții PSD se solicită Guvernului României emiterea unei hotărâri privind transmiterea Drumului D68-FE004 – 0,572km, tronson cuprins între borna 38 și borna 58 – Pădurea Băneasa, identificat cu numărul cadastral 276707 și a Drumului D68-FE004, tronson cuprins între borna 58 și borna 40, identificat cu numărul cadastral 276985 din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Ilfov în domeniul public al Municipiului București.

Transferul se solicită cu mențiunea că întreținerea și reabilitarea acestora să fie realizată din surse care provin din bugetul propriu al Municipiului București.

Scopul este acela ca riveranii cartierului Greenfield să aibă o cale de acces către locuințe.

PSD a luat fața USR-ului, care urmează să depună un proiect similar care să se voteze în ședința de vineri și să fie trimis spre aprobare la Guvern, în vederea trecerii drumului în cauză din proprietatea Romsilva în proprietatea Municipiului București.

CITEȘTE ȘI        –        Rezolvarea problemei de la Greenfield, blocată de Nicușor Dan. Răspuns clar primit din partea Ministerului Mediului

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

acces

drum

grenfield

nicusor dan

psd

romsilva

usr

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button