Radu Burnete, Concordia: Deşi economia României a crescut de 10 ori în ultimele două decenii, depăşind acum 300 mld.euro, politica fiscală a rămas în urmă, fiind prizoniera unei administraţii fanariote
Încep cu un fapt. România nu mai are economia de 30 de miliarde de euro a anilor 2000, în care mulţi dintre noi ne-am format, ci una de 285 de miliarde de euro în 2022 şi sperăm de 350 de miliarde de euro în deceniul viitor. Asta înseamnă multe lucruri, inclusiv în planul politicii fiscale şi bugetare, cum ar fi faptul că nu mai putem continua cu bugete cârpite, făcute cu ‘lasă că vedem noi la rectificare’, cu fentarea legislaţiei fiscale ca sport naţional şi cu ”reforme” împinse peste noapte fiindcă vin creditorii peste noi.
Una este să bugetezi pentru o economie de 30 de miliarde de euro, alta pentru 300 de miliarde de euro. Una este să faci bugete pentru o ţară săracă şi subdezvoltată, alta pentru una care creşte accelerat şi aspiră la statutul de putere regională. Puterea înseamnă echilibru, responsabilitate şi predictibilitate. O iau pe rând.
Administraţia fiscală bizantină, coruptă şi dominată de cumetrii locale nu mai este tolerabilă. ANAF nu are nevoie doar de digitalizare, ANAF are nevoie să fie curăţată de cei care o folosesc în alte scopuri decât cel al colectării taxelor şi impozitelor. Valurile de reforme din ultimii 20 de ani nu s-au prea atins de această instituţie şi i-a venit vremea. Dacă ne dorim ca România să fie un actor regional de anvergură trebuie să plătim pentru asta şi primul pas este ca cei care se ocupă cu şmecheria fiscală să se lase de ea sau să fie determinaţi să o facă.
Bugetele României nu mai pot fi construite ”ca să arate bine”. Toţi cei care urmărim acest proces ştim că deficitul se reglează din pix. Se fac plăţi în avans pentru anul următor. Sunt întârziate plăţi în decembrie ca să ”intre” pe deficitul din anul următor. Se supraestimează veniturile pentru că se supraestimează şi cheltuielile cu investiţii şi reglajele se fac apoi în cursul anului. Se fac alocări care arată bine, dar care ştim că sunt irealizabile, pentru ca la rectificare banii să fie mutaţi pentru cheltuieli discreţionare. Nu facem bugetare pe politici şi obiective naţionale, noi împărţim banii unor ministere. O simplă privire asupra bugetului ar trebui să îţi arate priorităţile naţionale, şi nu pe un an, ci pe perioade de mai mulţi ani. Nici vorbă de aşa ceva. Noi facem contabilitate, pe când o naţiune are nevoie de management-ul finanţelor publice. Rezultatul? Suntem anunţaţi în iulie că statul nu are suficienţi bani să încheie anul fiscal. Cu un PIB de 30 de miliarde de euro puteai să jonglezi pe caiet, cu unul de 300 de miliarde de euro nu mai merge. Este prea complex.
Reaşezările fiscale nu mai pot fi făcute cu buldozerul, chiar şi atunci când este necesară o ajustare structurală importantă. E nevoie de un program amplu şi de un calendar care se întinde pe mai mulţi ani. E nevoie de transparenţă. De ce suntem în situaţia asta? Cum facem să nu mai ajungem aici? Ce va face România cu banii în plus?,
