Cum arată un avion după ce a intrat într-o furtună cu grindină uriaşă
DISTRIBUIE
Un avion Boeing aparţinând Delta Airlines a suferit avarii la conul frontal, la turbina motorului și la aripă în mai multe puncte imediat după decolare, în timp ce s-a confruntat cu condiții meteorologice severe.
Un zbor al companiei Delta Airlines care a decolat de pe Aeroportul Malpensa din Milano și se îndrepta spre New York a fost nevoit să aterizeze la Roma Fiumicino după ce a fost afectat de grindina puternică imediat după decolare, transmite rotalianul.com.
Deşi a suferit avarii serioase, avionul ar fi aterizat fără alte probleme pe aeroportul Fiumicino din Roma, la ora 13.55, informează rotalianul, citând publicaţia italiană La Repubblica.
Meteorologii avertizează că instabilitatea vremii continuă și au emis o alertă de cod portocaliu (risc moderat) pentru posibile furtuni în următoarele 24 de ore în Milano și împrejurimi. Centrul de Protecție Civilă va monitoriza și coordona toate intervențiile necesare.
Între timp pe reţelele de socializare au apărut fotografii din Italia, cu furtună cu grindină din 24 /25 iulie. Grindina care a căzut la Brescia / Peschiera del Garda / Tiezzo are dimensiuni uriaşe.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei
DISTRIBUIE