Actualitate

Agenţia Kusadasi, amendată. A vândut pachete turistice cu o valoare mai mare decât suma asigurată

Agenţia de turism Kusadasi a fost amendată de inspectorii ministerului Economiei, şi i-a fost şi retrasă licenţa, după ce a vândut pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depăşeşte suma asigurată prin instrumentele de garantare. 

„Agenţia de turism organizatoare Kusadasi a fost sancţionată contravenţional cu amendă şi, complementar, cu retragerea Licenţei nr. 52/29.10.2018, în urma acţiunii de control desfăşurate de inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. În urma verificărilor, a fost constatată încălcarea prevederilor art. 18, alin (1), din cadrul OG nr. 2/2018, respectiv comercializarea unor pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depăşeşte suma asigurată prin instrumentele de garantare”, se menţionează într-un comunicat al ministerului, conform Agerpres.

Măsurile de remediere dispuse pentru agenţia de turism Kusadasi se referă, în primul rând, la onorarea tuturor obligaţiilor asumate prin contractele încheiate cu turiştii până la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, respectiv 24 iulie a.c. Începând cu această dată, este interzisă încheierea unor noi contracte.

Sancţiunile aplicate pot fi contestate în instanţă de operatorul economic în termen de 15 zile.

Kusadasi a cerut insolvenţa

CITEŞTE ŞI Agenția de turism Kusadasi, în incapacitate de plată: Cere ajutorul altor agenții pentru turiști- UPDATE

Agenţia Kusadasi a depus, la data de 14 iulie o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, cu posibilitate de reorganizare a activităţii. Agenţia de turism beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, respectiv 100.000 euro la asiguratorul Omniasig şi 200.000 euro la Eurolife FFH, care pot fi accesate după declararea, în instanţă, a insolvenţei.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a deschis în data de 20 iulie o acţiune de control la sediul agenţiei de turism Kusadasi, în scopul verificării situaţiei operatorului economic, respectiv a pachetelor de servicii şi a serviciilor de călătorie asociate comercializate.

Agenţia de turism Kusadasi a anunţat, săptămâna trecută, printr-un comunicat, că a depus cerere de reorganizare a activităţii deoarece trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

„Suntem o agenţie cu experienţă de 25 ani. Ultimii 3 ani au fost intenşi, cu multe provocări pentru domeniul serviciilor turistice. Nu abandonăm şi vrem să găsim soluţii pentru această situaţie”, subliniau reprezentanţii tur-operatorului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button