Şeful diplomaţiei ungare, convocat la MAE. Discuţia a fost „calmă şi politicoasă”
Foto: Facebook, Peter Szijjarto
Discuţia vine după vizita lui Viktor Orban în România, în condiţiile în care acesta i-a promis omologului său român sprijin şi cooperare.
Ungaria are un interes substanţial de a coopera cu România pe baza respectului reciproc, întrucât acest lucru este „benefic pentru ambele ţări şi ambele naţiuni”, a afirmat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de agenţia MTI, după ce ambasadorul ungar la Bucureşti a fost convocat la MAE român în urma declaraţiilor premierului Viktor Orban la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad, transmite Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, Szijjarto a menţionat că nu a fost nicio surpriză convocarea ambasadorului ungar la MAE român. Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă şi manieră calmă şi politicoasă, potrivit şefului diplomaţiei ungare.
Referindu-se la discursul de la Băile Tuşnad al premierului Viktor Orban, care a spus că a primit din partea MAE român un document în care i s-a sugerat să nu vorbească despre anumite teme, Szijjarto a menţionat că secretarul de stat adjunct din MAE român care a discutat cu ambasadorul ungar „practic a repetat aceleaşi puncte”, dar într-o formă actualizată, având în vedere că discursul lui Orban a fost deja susţinut.
În mesajul său, Szijjarto mai menţionează că Ungaria va continua să depună eforturi pentru o cooperare cu România bazată pe respect reciproc. „Vom vorbi întotdeauna despre planurile şi obiectivele noastre, şi vom evalua situaţia prezentă în mod respectuos”, a adăugat ministrul de externe ungar.
Discuţii amiabile
Premierul ungar Viktor Orban i-a transmis sâmbătă o scrisoare premierului român Marcel Ciolacu, mulţumindu-i pentru discuţiile recente desfăşurate la Bucureşti şi pentru asigurarea unei desfăşurări calme a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, a anunţat la Budapesta biroul de presă al lui Orban.
„Aş dori să vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Vă mulţumesc dumneavoastră şi autorităţilor române pentru că aţi asigurat securitatea Universităţii de vară de la Băile Tuşnad şi pentru că discursul meu s-a putut desfăşura astăzi (sâmbătă – n. r.) paşnic şi în linişte”, se arată în scrisoarea semnată de premierul ungar.
În discursul rostit la Băile Tuşnad, Viktor Orban a criticat faptul că ministerul român al Afacerilor Externe i-a trimis un material în care i-a spus despre ce poate să vorbească şi despre ce nu poate, context în care premierul ungar a atras atenţia că ţara sa va prelua preşedinţia Consiliului UE şi „un obiectiv principal al Ungariei” va fi sprijinirea României în demersul de aderare la spaţiul Schengen.
Potrivit premierului ungar, în respectivul material i s-a scris de asemenea să nu vorbească despre unităţi administrativ-teritoriale inexistente în România. „Probabil s-au referit la Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, dar nu am susţinut niciodată că acestea ar fi fost unităţi teritoriale româneşti”, a afirmat Viktor Orban.
El a spus mai departe că, potrivit aceluiaşi document primit de la MAE român, există lucruri despre care poate vorbi, dar nu le poate denigra,