Oana Lungescu, premiată de Jens Stoltenberg. A fost purtătorul de cuvânt al NATO timp de 13 ani
foto: Ministerul Apararii Nationale, Facebook
Oana Lungescu va părăsi funcţia de purtător de cuvânt al NATO la sfârşitul lunii august.
Oana Lungescu, prima femeie şi primul jurnalist care a ocupat funcţia de purtător de cuvânt al NATO, a fost premiată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce a exercitat timp de aproape 13 ani această activitate, pe care o va încheia la sfârşitul lui august, informează Agerpres.
Într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare LinkedIn, Oana Lungescu îi mulţumeşte secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru decernarea medaliei pentru servicii merituoase în momentul în care se pregăteşte să încheie 13 ani în funcţia de purtător de cuvânt al NATO, ceea ce o transformă în cel mai longeviv purtător de cuvânt al organizaţiei.
„Mulţumesc uimitoarei mele echipe de presă şi tuturor colegilor noştri civili şi militari, aliaţilor şi media. Este un privilegiu să lucrez cu voi pentru a menţine #NATO puternic”, a mai scris Oana Lungescu în mesajul ei.
Într-un mesaj postat pe Twitter pe 18 iulie, ambasadorul României la NATO, şi-a luat la revedere de la Oana Lungescu, pe care a numit-o „o prietenă dragă şi o extraordinară profesionistă – probabil cea mai bună purtătoare de cuvânt pe care a avut-o vreodată NATO”.
„Sunt încrezător că Oana va îmbrăţişa un nou capitol, în timp ce legătura noastră rămâne puternică. (…) Mult succes, Oana!”, a adăugat Dan Neculăescu în postarea sa.
CV impresionant
Oana Lungescu a fost purtătorul principal de cuvânt al NATO din 2010. Potrivit biografiei ei de pe site-ul nato.int, Oana Lungescu coordonează, în calitatea sa de purtător de cuvânt principal, 24 de ore din 24 operaţiunile media ale NATO, precum şi planificarea şi conducerea tuturor aspectelor media la toate evenimentele majore ale NATO, inclusiv la summituri şi reuniuni ministeriale.
Oana Lungescu este prima femeie şi primul jurnalist care a deţinut acest post. În 2016, Politico a numit-o pe Oana Lungescu cea mai influentă femeie de la Bruxelles.
Ea s-a alăturat NATO după o lungă carieră jurnalistică la BBC, unde a relatat despre afaceri europene şi activitatea NATO pentru radio, televiziune şi mediul online în mai multe limbi.
Născută în România, ea s-a alăturat serviciului în limba română al BBC de la Londra în 1985. În 1997, ea a fost numită corespondentă pentru afaceri europene la Bruxelles, iar în anii 2009-2010 a acoperit acelaşi domeniu de la Berlin.
În 1999, ea a călătorit în Chile şi Argentina pentru a relata despre efectele dictaturilor militare, în calitate de beneficiară a unei burse Onassis. În 2002, a primit premiul European Woman of Achievement.
Oana Lungescu deţine o diplomă de masterat pentru studii engleze şi spaniole la Universitatea din Bucureşti, potrivit nato.int.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cariera
nato
oana lungescu
stoltenberg