Politica

Marcel Ciolacu cere, din ședința de Guvern, desființarea de instituții: Nu și-a făcut datoria, să fim mai curajoși

Premierul Marcel Ciolacu a făcut noi declaraţii despre azilele groazei şi a cerut demiterea şefului Inspecţiei Muncii. 

„Este a treia şedinţă de Guvern în care discutăm situaţia din centrele pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi. Suntem la finalul controlului la nivel naţional, şi deja există date şi fapte clare care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme. 

Există o situaţie de netolerat, judeţe unde s-au găsit centre fără autorizaţie, care funcţionau clandestin, toate sub ochii funcţionarilor statului român. Plus alte centre cu probleme grave, închise sau cu activitatea suspendată. Este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe asemenea cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1. 

Solicit noului ministru al Muncii ca toţi şefii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţii sociale, celebrul AJPIS, din aceste judeţe, plus şeful agenţiei municipale Bucureşti, să fie urgent suspendaţi din funcţie până la finalizarea anchetei disciplinare.

Am descoperit o problemă uriaşă cu munca la negru. Uneori erau condiţii de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria. Dna ministru, vă cer să luaţi aceeaşi măsură în cazul şefului acestei instituţii. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, instituţii care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor din acest moment.

Cer preşedinţilor din CJ în subordinea cărora se află DGASPC-urile să înceapă să schimbe toţi directorii din funcţie. Este evident că nu şi-au făcut treaba şi datoria. Dacă nu vor face asta, vor răspunde în faţa românilor care i-au ales.

Sunt ferm convins că demiterile şi demisiile sunt necesare, dar nu rezolvă decât o parte a problemei.

De aceea, urmează cealaltă parte esenţială, modificarea legislaţiei privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea, controlul acestor centre. Dna ministru a Muncii este determinată să vină rapid cu noile propuneri. Până pe 31 august trebuie să finalizaţi, dna ministru, un proiect de lege pe care să îl înaintăm Parlamentului.

Dle ministru Adrian Câciu, înţeleg că există fonduri europene pentru astfel de centre. Ghidul este deja gata. Sunt 80 de milioane de euro şi din discuţiile mele la Comisie putem creşte suma la 100 de milioane. Sunt convins că puteţi lansa acest apel, comunităţi pentru vârstnici, în cursul lunii august”, a declarat Marcel Ciolacu. 

„Tot până la 31 august trebuie să finalizăm renegocierea PNRR. Toţi miniştrii care coordonează reforme trebuie să facă un efort pentru a reajusta proiecte. Vara aceasta, îmi pare foarte rău, nu vom avea concedii. Suntem într-o cursă contratimp să accesăm toţi banii europeni disponibili. 

Dle ministru Rafila, şi dvs sunteţi contratimp, cu adoptarea normelor la Planul Naţional de Luptă Contra Cancerului. Săptămâna viitoare doresc să adoptăm modificările în şedinţa de Guvern”, a mai spus Marcel Ciolacu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button