Actualitate

„România trebuie să prindă acest tren al dezvoltării! Trecerea de la naţional la regional e următorul pas natural”. Bogdan Badea, Hidroelectrica, anunţă schimbări

Extinderea la nivel regional este mai mult decât recomandată la momentul prezent, în ceea ce priveşte producţia de energie, conform spuselor preşedintelui Consiliului Director al Hidroelectrica, Bogdan Badea.

Bogdan Badea, preşedintele Consiliului Director al Hidroelectrica, a vorbit la interviurile DC NEWS şi DC Business despre schimbările care pot fi de bun augur în cazul României, pe zona de surse regenerabile. Acesta spune că extinderea şi pe regional poate asigura o prezenţă mai vizibilă a ţării noastre pe piaţa energiei la nivel european.

„Obiectivul nostru, pe viitor, este să ne creştem capacitatea de producţie, să diversificăm sursele regenerabile de energie – pentru că discutăm doar de investiţii în energie regenerabilă, vrem să ne păstrăm eticheta verde pe care o avem astăzi şi care reprezintă un plus valoare pentru companie. Asta înseamnă că investim în tehnologii fotovoltaice, în tehnologii pe bază de vânt…

Acum avem un proiect pilot pe ceea ce înseamnă fotovoltaice flotante – este un element nou. Dar ceea ce urmărim la final este să creştem ponderea şi capacităţile de producţie la nivel naţional şi să facem şi pasul la nivel regional. Trebuie să facem şi acest pas. Este următorul pas natural”, a spus Badea.

Bogdan Chirieac a intervenit: Şi Polonia, Cehia dar şi Bulgaria s-au dus de la nivel naţional la nivel regional.

Bogdan Badea: Da, e un pas important, e un pas pe care companiile româneşti trebuie să-l facă şi un pas pe care şi noi vrem să-l facem. Toată această criză energetică la nivel european creşte şi foarte multe oportunităţi. Este o competiţie la nivel regional: cine va reuşi să instaleze mai repede capacităţi noi de producţie (pentru că este nevoie!). Decuplarea abruptă de gazul rusesc, în special în zona central-europeană, a făcut ca acest deficit să se amplifice şi atunci este important ca şi România să prindă acest tren al dezvoltării şi să fim din ce în ce mai prezenţi, astfel încât să fim capabili, în măsura în care putem fiecare, să asigurăm securitatea energetică nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel regional.

Emisiunea completă, aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button