Politica

Deputata USR Oana Țoiu a sesizat Protecţia Copilului. Primarul Popescu Piedone, acuzat de comportament abuziv față de o adolescentă însărcinată 

foto Inquam Photos/ Octav Ganea

Deputata USR Oana Ţoiu a anunţat, marţi, că a sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), semnalând faptul că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-ar fi adresat printr-un ‘limbaj nepotrivit’ unei adolescente minore însărcinate. 

Conform unui comunicat al USR, înregistrarea video realizată la Centrul de primire în regim de urgenţă ‘Cireşarii II’ a fost difuzată fără consimţământul minorei şi este de natură să aducă atingere demnităţii şi reputaţiei acesteia. USR îl acuză pe primar de comportament abuziv.

‘Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului este instituţia care trebuie să semnaleze derapaje de acest gen, având printre atribuţii respectarea drepturilor copilului, inclusiv dreptul la demnitate şi dreptul la utilizarea propriei imagini. Or, după cum s-a văzut în înregistrare şi chiar şi primarul Popescu Piedone a recunoscut, mama minoră nu dorea să fie filmată şi nici să-i fie folosită imaginea.

ANPDCA poate dispune ştergerea înregistrării din mediul online şi poate aplica o sancţiune, care, chiar dacă nu va avea efect asupra primarului Sectorului 5 în mod individual, va stabili o normă de comportament pentru alţi politicieni’, a precizat Oana Ţoiu, membră în Comisia pentru muncă şi protecţie socială. USR invocă prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, semnată şi de România, precum şi ale Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform cărora minorul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi vieţii sale intime, private şi familiale.

Totodată, Oana Ţoiu solicită ANPDCA informaţii privind numărul mamelor minore din municipiul Bucureşti, numărul celor înscrise într-o formă de învăţământ, măsurile de prevenire a sarcinii la minore implementate în cadrul serviciilor de protecţie, măsurile de sprijin pentru mamele minore în şcolarizare. Primarul Sectorului 5 a vizitat în urmă cu trei zile Centrul de primire în regim de urgenţă ‘Cireşarii II’ şi a decis demiterea şefei acestuia, după ce a aflat că o fată în vârstă de 15 ani, găzduită aici, este însărcinată. Cristian Popescu Piedone a dezaprobat faptul că fata părăseşte centrul fără permisiune. ‘Ce faci, păpuşă? Tu eşti aici, în centru? Şi eşti gravidă?’, a întrebat primarul, când a văzut-o pe fată. Aceasta s-a retras într-o încăpere când a văzut că este filmată. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

adolescenta

oana toiu

sesizare

usr

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button